9 luni și un pic mai multă înțelepciune

Jul 04, 16 9 luni și un pic mai multă înțelepciune

Posted by in Auto-cunoaștere

Azi Edna a împlinit 9 luni. Se spune că unui bebeluș îi trebuie cam 9 luni de viață ca să ajungă la acel stadiu de minimă autonomie pe care alte ființe de pe lumea asta o au deja la câteva minute de la naștere. E prețul pe care Omul îl plătește pentru creierul lui mare și cutia craniană care îl găzduiește – dacă am sta în pântecul mamei suficient timp cât să devenim capabili (chiar și rudimentar) să vorbim, să ne hrănim și să ne deplasăm (adică minim 18 luni), până la termen capul nostru ar fi atât de mare încât nașterea ar deveni imposibilă. Așa că natura a făcut un compromis- ne-a dat voie să ieșim în lume complet nepregătiți pentru ea, absolut dependenți de ființele care ne-au dat viață. Un nou născut nu poate, aparent, să facă mai nimic. Nu își controlează corpul, nu e capabil să se hrănească fără ajutor consistent, are vederea slabă, nu poate comunica altfel decât prin plâns. Cu toate astea, e departe de a fi complet neputincios. Un bebeluș abia venit pe lume e o minune capabilă de niște lucruri fantastice, care însă sunt atât de subtile încât îi pot cu ușurință scăpa adultului nepregătit sau nedispus să le observe. Distanța de 20 de cm până la care bebelușii sunt capabili să vadă clar, e fix atât cât e nevoie ca să le permită să observe fața mamei sau tatei care-i ține în brațe. Și observarea asta le dă toate informațiile de care au nevoie. Nu vorbesc, însă descifrează perfect expresiile faciale – de acolo află dacă mama e bucuroasă, nervoasă, speriată, calmă sau veselă și, în fiecare clipă, în creierul lor emoțional (sistemul limbic) se creează miliarde de noi conexiuni pe baza acestor informații – conexiuni care îi vor însoți mai târziu prin viață și-i vor ajuta să descifreze o mulțime de alte situații emoționale. Nu știu altceva decât să plângă, însă o fac în nenumărate feluri – pentru un părinte cu adevărat prezent, devine destul de...

read more

Unde te duci și pe ce drum vrei s-o apuci?

Apr 03, 16 Unde te duci și pe ce drum vrei s-o apuci?

Posted by in Auto-cunoaștere

În 2009, la un curs de coaching susținut de John Whitmore, am făcut un exercițiu care mi-a schimbat viața. Se numea “definește-ți misiunea personală” și, pe cât era de simplu, pe atât a fost de profund pentru mine atunci. Acela a fost momentul în care am scris, într-o frază, de ce vreau eu să trăiesc, care-mi este “de ce” -ul, ce este acel “ceva” care dă sens vieții mele. Din acel moment am luat absolut fiecare decizie personală sau profesională raportând-o la acel “de ce”. Decizia din 2010 de a pleca din firma de training în care lucram, decizia de a începe proiectul Mind Learners în 2011, decizia de a obține acreditarea ca și coach, decizia de rămâne freelancer în loc să mai lucrez în parteneriat cu altcineva, decizia de a pleca sau nu din țară, atunci când mi s-a ivit ocazia – toate deciziile astea au avut în spate două repere mari – misiunea personală pe care mi-am scris-o atunci, la cursul lui John, și setul de valori pe care mi le-am definit ulterior. Am ajuns să cred că, dacă ni s-ar vorbi încă din copilărie sau adolescență despre ideea de misiune personală și ni s-ar explica cum să ne aflăm valorile, mulți dintre noi am fi mult, mult mai bine echipați să decidem foarte conștient către ce studii să ne îndreptăm sau ce fel de cariere și vieți vrem să ne construim. Cred că cel mai ușor putem înțelege importanța fundamentală a acestor două concepte dacă ne imaginăm viața ca o pădure uriașă prin care, de la naștere, fiecare dintre noi trebuie să ne croim drum. Sunt mii de poteci prin pădurea asta, unele mai subțiri și abia vizibile, altele late și bătătorite de mii de pași înaintea noastră. Avem sute de alegeri de făcut și suntem confruntați, încă din copilărie, cu eternele dileme – care poteci sunt mai bune? Care ne vor duce către un viitor luminos și fericit? Cum să ne construim cea mai împlinită viață? Cum să facem alegerea...

read more

O carte pe lună: “A General Theory of Love” (“O teorie generală a iubirii”)

Mar 17, 16 O carte pe lună: “A General Theory of Love” (“O teorie generală a iubirii”)

Posted by in Auto-cunoaștere, Cărți

Nici nu știu de unde să încep să scriu despre cartea asta. Multe lecturi mi-au deschis mintea și mi-au expandat conștiința, însă “A General Theory of Love” mi-a răspuns, într-un mod cu totul nou, la o întrebare fundamentală, o întrebare pe care cred că o avem toți, indiferent dacă am exprimat-o vreodată clar sau nu: De ce este iubirea atât de importantă în viețile noastre?  Cu toții știm că avem nevoie de dragoste, că ea e una din sursele fundamentale de sens în viețile noastre, că subiectul iubirii a obsedat umanitatea de când există ea, că iubirea e sursă nesfârșită de creativitate și exprimare artistică, aspirație spirituală și că cele mai importante evenimente, decizii în existențele noastre gravitează în jurul ideii, căutării sau cultivării dragostei. Și totuși, de ce iubirea? De ce e ea suprema trăire omenească? Ce e iubirea asta după care alergăm cu toții și de ce unii par să n-o găsească niciodată? Ce este singurătatea și de ce doare atât? Ce sunt relațiile, cum funcționează ele și de ce nu funcționează uneori, chiar și atunci când ne dorim cu disperare să le salvăm? Cu siguranță există nenumărate răspunsuri la întrebările astea, însă cartea scrisă de Thomas Lewis, Fari Amini și Richard Lannon – profesori de psihiatrie la Universitatea din California – reușește să deschidă o perspectivă științifică fascinantă asupra unui posibil răspuns: ființele umane au fost create de Natură să tăiască optim numai în conexiune cu alții, niciodată în izolare. Iubirea este cel mai puternic vehicul prin care această conexiune se formează, iar creierele noastre sunt, fizic, “sculptate” de modul în care am fost iubiți sau alegem să iubim.  Creierele noastre, ca de altfel ale tuturor mamiferelor, au o structură triună – creierul reptilian (cea mai veche parte, aflată la baza coloanei vertebrale și responsabilă cu funcțiile vitale și instinctele primare), creierul limbic (prezent doar la mamifere și responsabil cu viața emoțională – subiectul central al cărții) și neo-cortexul (creierul rațional, unde se naște conștiința de sine). Cei trei autori demonstrează, cu...

read more

De ce vrei copil?

Jan 30, 16 De ce vrei copil?

Posted by in Auto-cunoaștere, Featured

De câțiva ani, de când facilitez workshop-uri de auto-cunoaștere, am nenumărate dialoguri cu părinții care ajung la cursurile mele. Se pare că apariția copiilor, mai mult poate decât orice alt eveniment în viață, îi aruncă pe mulți dintre noi,  vrând nevrând, în procese grele de introspecție. Teme care au stat îngropate cu anii ies brusc și violent la suprafață odată cu nașterea copilului – de aici poate și dilemele nenumărate, controversele, nevoia acută de programe de parenting. Pe de o parte este dorința profundă a multor părinți de a-și crește cât mai frumos și sănătos copiii, departe de tiparele toxice care lor înșile le-au otrăvit copilăria. Pe de altă parte este nevoia multor părinți de a se cunoaște mai bine pe ei înșiși, de a înțelege și gestiona aspecte ale propriei persoane de care nici măcar nu erau conștienți înainte de copii. Prima nevoie, aceea de informație despre educație, despre abordări constructive în relația cu cei mici, este din fericire din ce în ce mai mult împlinită de o explozie de informație pe acest subiect. Există o mulțime de cărți, de bloguri, de articole, foarte multă cercetare, psihologi și specialiști în educație care vorbesc despre temele astea și programe de parenting de foarte bună calitate – toate menite să îi ajute pe proaspeții părinți să își înțeleagă mai bine copiii și nevoile lor și să aleagă comportamentele care vor hrăni, nu strivi, spiritul celor mici. Ce-a de-a doua nevoie, aceea de întoarcere spre sine, de înțelegere mai bună a propriei persoane, este, din păcate, încă prea puțin exprimată și mult prea puțin împlinită. Foarte mulți dintre părinții cu care stau de vorbă îmi povestesc cât de greu le este uneori să aplice concepte utile și valoroase pe care le învață la cursurile de parenting pentru că pur și simplu nu reușesc, ei înșiși, să se controleze, să înțeleagă de ce au anumite porniri în relația cu copiii, să își gestioneze eficient emoțiile. N-o să uit o discuție cu o participantă la un curs care îmi...

read more

Despre Coaching pe bune

Jan 28, 16 Despre Coaching pe bune

Posted by in Featured

Citeam zilele trecute un articol al Iulianei Alexa, redactorul șef al revistei Psychologies. Am rezonat foarte tare cu opiniile ei despre impostura în coaching și invitația la a face alegeri informate când e vorba de piața asta care, la noi, e încă extrem de pestriță. Ce mi se pare mie că lipsește din articolul ei este o recomandare despre cum te poți informa – dacă ești un potențial client de coaching –  și cum poți alege conștient un coach sau un program de coaching cu adevărat valoros. În cei 10 ani de când sunt trainer și vreo 5 ca și coach profesionist – am auzit tot felul de păreri și m-am lovit, nu o dată, de o mulțime de prejudecăți când e vorba de coaching. În companii e un cuvânt folosit foarte des, sună “cool”, însă rareori conceptul este cu adevărat înțeles și aplicat așa cum ar trebui. Coaching-ul este confundat cu o mulțime de lucruri – cu feedback-ul (pentru mulți manageri ideea de a face coaching nu înseamnă altceva decât a-i spune angajatului, pe ocolite, ce nu face bine), cu training-ul (mulți cred că e doar un mod interesant de a da sfaturi și sugestii), cu mentoring-ul sau consilierea (desori se presupune că un coach trebuie să fie mai experimentat decât coachee-ul său și să îi transmită acestuia din experiența lui) sau cu terapia (care oricum, din păcate, este încă un subiect tabu pentru mulți dintre noi). În afara zonei corporate, unde conceptul este măcar cunoscut și are cât de cât o imagine pozitivă, situația e și mai tristă. Ceea ce se numește piața de “life coaching” e plină de “coachi” care promit rețete magice pentru fericire, pretind că dețin secretul prosperității sau prezintă ideea de coaching de parcă ar fi un fel de panaceu pentru toate suferințele potențialilor lor clienți. Mai mult decât atât, există o mulțime de oameni care își doresc să urmeze o formare în coaching pentru că se simt blazați în actuala lor carieră, au o idee vagă despre faptul că...

read more