Cauza, Efectul și lecția pe care n-ai învățat-o încă

stop_making_excusesUna dintre marile mele revelații anul ăsta a fost ideea că există două moduri de a trăi: La Cauză sau la Efect.

C => E  ar fi o ecuație foarte simplă care descrie un concept mai mult decât complex.

Viața “la Efect” este ceea ce marea noastă majoritate experimentăm atunci când ne plângem de milă. La “Efect” ni se întâmplă lucruri pe care nu le putem controla, cauzele nefericirilor noastre se află în afara noastră, alții sunt de vină, avem ghinion, avem probleme. La efect nu putem controla nimic; alții sau circumstanțele exterioare ne controlează pe noi. La efect altcineva e mereu de vină. Noi, niciodată. La efect suntem victime, suntem complet lipsiți de putere. Întrebarea fundamentală care ne determină mereu să mergem “la Efect” este “De ce”

Poate n-ați observat până acum, dar oamenii rareori întreabă “De ce” atunci când lucrurile merg bine. “De ce ai luat 10?” e o întrebare nefirească. “De ce ai luat 6?” e la ordinea zilei.

Atunci când ne întrebăm sau îi intrebăm pe alții “de ce?” nu obținem decât scuze, justificări, acuzații, povești, explicații. “De ce?” este cea mai scurtă rețetă pentru a victimiza pe cineva, pentru a-l duce în defensivă, pentru a-l arunca pur și simplu în atitudinea de tip “Efect”.

La “Cauză” atitudinea e complet diferită. Acesta e locul în care renunțăm la “De ce” în favoarea lui “Cum?” și “Ce?”. 

La “Cauză nu ne mai simțim lipsiți de putere, dimpotrivă, avem certitudinea că, oricare ar fi situația, noi putem face ceva, că nu există obstacole de nedepășit și că orice experiență, oricât de grea, e o lecție. În loc să ne plângem de milă ne întrebăm “ce pot eu învăța din asta?” sau “ce pot face cu situația în care mă aflu?” sau “ce oportunități se ascund aici?“. 

Atitudinea la cauză e una de responsabilitate. Sigur că există întâmplări, momente, oameni, circumstanțe pe care nu le putem controla. Însă “la Cauză” avem certitudinea că putem controla atitudinea noastră față de ceea ce ni se întâmplă.

La Efect nu vezi nicio lecție, doar ghinion. Copilării nefericite, relații eșuate, job-uri neinspirate. La Cauză  poți alege să faci ceva util cu ceea ce viața îți scoate în cale – În ce fel propria copilărie tristă te-a făcut un om mai bun? Ce poți învăța dintr-o decizie proastă?  Cum poți lăsa în urmă o relație nefericită și ce poți lua bun din ea care să te ajute în următoarele relații?

La Efect nu există iertare, doar învinovățire – de sine și de ceilalți. La Cauză poți descoperi compasiunea, înțelegerea și încrederea în sine.

La Efect  ești convins că tu ești rezultatul trecutului tău. La Cauză afli că tu ești creatorul viitorului tău.

O viață, două atitudni.

La Efect găsești mereu vinovați. La Cauză  înțelegi că tu ești singurul responsabil de propriile alegeri și că, deși nu mai poți schimba ce a fost, ai mereu puterea de a crea ceea ce urmează.

La Efect nu poți face nimic. La Cauză ești singurul care poate face ceva.

E foarte comod să trăiești la Efect. E magic să trăiești La Cauză. 

Cunosc oameni care se agață cu disperare de un job pe care îl urăsc doar pentru că sunt ferm convinși că altceva mai bun nu există, care își irosesc resursele simțindu-se niște victime ale sorții. Cunosc oameni care și-au pierdut job-ul în condiții care nu depindeau de ei și care au descoperit, după o perioadă de neagră disperare, că ăsta e cel mai bun lucru care li se putea întâmpla. Acești oameni au ales să vadă oportunitatea acolo unde alții vedeau doar ghinionul. Ei au ales să folosească momentul prezent pentru a construi un altfel de viitor – unul în care munca să fie conectată cu pasiunile lor, unul în care frica lui “ce va fi mâine?” să fie înlocuită cu bucuria lui “mâine poate fi orice!”. Asta e valabil și pentru relații eșuate sau pentru atitudinea față de propriul trecut. La Efect suntem mereu mici, nesemnificativi, vulnerabili. La Cauză  descoperim câtă putere aveam și nici nu ne-am dat seama.

De ce oare e atât de greu pentru mulți dintre noi să trăim La Cauză?

Nu știu dacă există un singur răspuns la întrebarea asta. Eu una cred, din propria experiență, că e tare greu și incomod să accepți că tu ești singurul responsabil pentru alegerile vieții tale – de aceea mulți oameni preferă să rămână mereu La Efect, victime perpetue. Odată cu alegerea vine și responsabilitatea. La Cauză nu prea mai poți da vina pe alții – nici pe părinți, nici pe șefi, nici pe partenerul de viață, nici pe neșansă. La Cauză îți asumi că tu ești cel care alegi – stai sau pleci, învinovățești sau ierți, spui ce ai de spus sau taci, acționezi sau nu. La Cauză nu mai există scuze și justificări și nici nu-ți mai poți plânge de milă pentru ceea ce n-ai avut curajul să faci sau da vina pe alții pentru pentru ceea ce ai făcut și acum regreți.

La Efect, viața e mai comodă, deși nu mai fericită. La Efect poți blama, poți acuza, poți să te plângi, poți să critici, poți să judeci. La Efect  poți să te uiți pe geam când ceva nu-ți convine. La Cauză e musai să te uiți în oglindă.

Ce poți face ca să treci de la Efect la Cauză?

Răspunsul, cred, e destul de simplu: Învață-ți lecția!

Ce poți învăța (pozitiv) din propriile alegeri greșite? Dar din relațiile nefericite? Dar dintr-un job care nu-ți place? Dar din propria copilărie, cu bunele și relele ei? Cum te ajută toate astea să fii mai puternic și mai bun? Ce depinde de tine să faci? Ce îți dorești de fapt? Ce ai face dacă nu ți-ar fi frică de nimic? Ce ai face dacă ai găsi în tine puterea de a-i ierta pe cei care ți-au greșit? Dar dacă te-ai putea ierta pe tine însuți? Cum ar fi viața ta dacă ai accepta că tu ești singurul responsabil de propriile gânduri, reacții, alegeri?

Astea sunt câteva întrebări pentru voi și pentru mine, pentru noi toți care ne surprindem trăind La Efect și încă ne mai simțim victime ale destinului. Tot noi suntem cei care, dacă ne-am învăța Lecția din fiecare experiență, am accepta în sfârșit responsabilitatea, și bucuria deplină a unei vieți La Cauză.  

10 Comments

  1. F adevrat pt noi adultii, dar, din pacate pt ce ni se intampla in copilarie nu suntem responsabili, iar exemplul pe care il vedem la parinti ne va urmari toata viata. E nevoie de multa forta interioara (si sedinte la psiholog) pt a rupe un pattern negativ invatat ca fiind ceva normal

    • Ela, sunt de acord. Recent, o persoană pe care o respect foarte mult mi-a spus: “Toți am putea reproșa ceva celor care ne-au crescut, și pe bună dreptate. Întrebarea însă este ce facem după aceea? După ce am spus ce am avut de spus și am stabilit ce greșeli s-au făcut? De acolo sunt două variante: ori continuăm să ne plângem de milă mereu, victime ale circumstanțelor copilăriei noastre, ori ne asumăm responsabilitate pentru ceea ce am învățat din acele experiențe și pentru ceea ce vom face de aici încolo, ca adulți”. Cam aici intră în joc ideea de Cauză – ce faci cu ceea ce ți s-a întâmplat? Cum faci ordine în tine? Cum ierți și înveți să mergi mai departe? Cum descoperi că acum ești un om mare, cu alte resurse decât aveai atunci când erai mic, pe care le poți folosi ca să-ți determini singur viitorul?

  2. Laurentiu /

    Sau poate e nevoie sa vrei sa mergi mereu mai departe fara sa ai nevoie de trecut ca justificare ci doar de prezent ca imbold!

    • Pentru asta însă ai, cred eu, nevoie să fii convins că tu ești responsabil de ceea ce faci cu momentul prezent. E posibil sa fii în prezent si tot să ți se pară că alții hotărăsc pentru tine și că tu nu ai nicio putere…

  3. thanks!

  4. Ce mi se pare fabulos, este ca in momentul in care faci pasi spre “Cauza”, intalnesti tot mai multi oameni care sunt pe acelasi drum si incepe o sustinere reciproca, astfel incat drumul sa fie mai usor. 🙂

    Sarumana pentru asta!

  5. Laurentiu /

    Nu mai stiu cine mi-a spus, sau unde am citit ca “De ce?” e o intrebare care vine din curiozitate egoista si invita la un raspuns pe masura: “Uite de aia…” :).

    Despre cauza si efect… Eu, unul, am ales sa nu imi mai pierd energiile incercand inteleg cauzele unor porniri/obiceiuri proaste. Ah ce simplu ar fi sa dau vina pe ai mei… Dar nu o fac de rusine, nu de altceva. Nu. In ultima vreme am discutii lungi cu obieciurile mele proaste si am ajuns sa ne intelegem, intr-un fel :).

    Multumesc.
    E o placere.

  6. spinean /

    salut…imi poti recomanda cartea pe care ai citit-o, care sta la baza celor spuse de tine?
    Mersi

    • Catalin, din păcate nu pot să-ți recomand o carte anume – eu am învățat conceptul ăsta dintr-un curs NLP (nu sunt o fană a conceptului NLP per ansamblu, există aici multe idei cu care nu sunt de acord, însă și multe utile, printre care și ideea din articol). Din punct de vedere psihologic și validat științific, poți citi mai multe despre concept sub forma “locus of control” – http://changingminds.org/explanations/preferences/locus_control.htm . E practic același lucru cu atitudinile de “la cauză” sau “la efect” despre care am scris eu – unde consideri tu, ca individ, că se află centrul de control al existenței tale – în interior sau exterior. Există și o carte minunată care duce conceptul mai departe, în educație – Mindset, a lui Carol Dweck – http://mindsetonline.com – care vorbește despre cum mesajele pe care le primim în educația noastră ne pot determina, la vârsta adultă, să avem “internal” versus “external” locus of control.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Da, sigur că se poate! | Alis Anagnostakis - […] e un model de om care trăiește la Cauză. De când o cunosc n-am auzit-o vreodată plângându-se că ceva…
  2. Learning Day #12: Bune, rele… obiceiurile mele! - Universitatea Alternativă - […] Anagnostakis ne-a vorbit despre cele două moduri în care ne putem trăi viețile: “la efect” și “la cauză”. La…
  3. Despre iubirea de sine | Alis Anagnostakis - […] În seara asta am simțit un extraordinar sentiment de recunoștință față de părinții mei care, deși au făcut greșelile…
  4. Viața ca un somnambul. Viața conștientă. | Alis Anagnostakis - […] Viața conștientă e un altfel de univers. În lumea asta emoțiile se trăiesc intens. Și ele nu sunt doar…

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *