O carte pe lună: “A General Theory of Love” (“O teorie generală a iubirii”)

a general theory of loveNici nu știu de unde să încep să scriu despre cartea asta. Multe lecturi mi-au deschis mintea și mi-au expandat conștiința, însă “A General Theory of Love” mi-a răspuns, într-un mod cu totul nou, la o întrebare fundamentală, o întrebare pe care cred că o avem toți, indiferent dacă am exprimat-o vreodată clar sau nu: De ce este iubirea atât de importantă în viețile noastre? 

Cu toții știm că avem nevoie de dragoste, că ea e una din sursele fundamentale de sens în viețile noastre, că subiectul iubirii a obsedat umanitatea de când există ea, că iubirea e sursă nesfârșită de creativitate și exprimare artistică, aspirație spirituală și că cele mai importante evenimente, decizii în existențele noastre gravitează în jurul ideii, căutării sau cultivării dragostei.

Și totuși, de ce iubirea? De ce e ea suprema trăire omenească? Ce e iubirea asta după care alergăm cu toții și de ce unii par să n-o găsească niciodată? Ce este singurătatea și de ce doare atât? Ce sunt relațiile, cum funcționează ele și de ce nu funcționează uneori, chiar și atunci când ne dorim cu disperare să le salvăm?

Cu siguranță există nenumărate răspunsuri la întrebările astea, însă cartea scrisă de Thomas Lewis, Fari Amini și Richard Lannon – profesori de psihiatrie la Universitatea din California – reușește să deschidă o perspectivă științifică fascinantă asupra unui posibil răspuns: ființele umane au fost create de Natură să tăiască optim numai în conexiune cu alții, niciodată în izolare. Iubirea este cel mai puternic vehicul prin care această conexiune se formează, iar creierele noastre sunt, fizic, “sculptate” de modul în care am fost iubiți sau alegem să iubim. 

Creierele noastre, ca de altfel ale tuturor mamiferelor, au o structură triună – creierul reptilian (cea mai veche parte, aflată la baza coloanei vertebrale și responsabilă cu funcțiile vitale și instinctele primare), creierul limbic (prezent doar la mamifere și responsabil cu viața emoțională – subiectul central al cărții) și neo-cortexul (creierul rațional, unde se naște conștiința de sine). Cei trei autori demonstrează, cu nenumărate studii, că acest creier limbic are un rol mult mai complex decât doar să facă posibilă existența emoțiilor – el este poarta prin care ne conectăm cu ceilalți. Bebelușii ale căror nevoi de hrană și igienă sunt îndeplinite, dar care nu primesc niciun fel de afecțiune, pur și simplu nu pot supraviețiui. Ne naștem cu o nevoie fundamentală de “acordaj limbic” cu alte creiere – în primii ani de viață acestea sunt, evident, cele ale părinților noștri.

Cartea poate fi o lectură fascinantă pentru părinți – este una din cele mai clare și frumoase explicații despre de ce echilibrul emoțional al părintelui și modul în care el relaționează cu cel mic au efecte uriașe asupra creierului în formare. Cercetarea arată fără dubiu câtă nevoie au cei mici de prezența (nu doar fizică) a părinților, că exprimarea iubirii este fundamentală pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului, că iubirea pe care o primește poate activa sau inactiva gene cu care copilul a venit pe lume (există chiar studii care arată că boli cronice precum diabetul își pot avea rădăcina în dereglări ale sistemului limbic). Autorii arată cum relația pe care părinții o au între ei și fiecare cu el însuși lasă urme adânci în creierul copilului pe care l-au adus împreună pe lume. În esență, părinții modelează, în toate interacțiunile lor cu cei mici (încă din prima zi) creierul bebelușilor- creând tipare care apoi durează toată viața. Lewis și co-autorii lui numesc aceste tipare (care se formează inconștient) – “atractori” (“attractors”). Sunt niște scheme emoționale care ne fac apoi să căutăm fără ca măcar să ne dăm seama relații cu oameni cu scheme compatibile, ai căror “atractori” se potrivesc cu atractorii pe care ni i-am creat în fragedă copilărie. Așa se explică de ce unii oameni sunt implicați la nesfârșit în relații despre care rațional știu că sunt toxice, însă emoțional sunt ca niște compulsii de care nu pot scăpa. Tiparele sistemului limbic sunt dincolo de controlul creierului rațional, oricât ne-ar plăcea să credem că e invers.

Datorită acestei proprietăți fabuloase a creierului nostru limbic de a intra în rezonanță cu alte creiere (și de a-și schimba structura când aceste interacțiuni sunt de lungă durată), partenerii de viață ajung să semene între ei și să se “acordeze” atât de bine unul la altul încât nu mai e de mirare de ce oameni care au trăit împreună o viață nu reușesc, la bătrâneze, să supraviețuiască dispariției partenerului. Tot așa se explică de ce singurătatea, dincolo de suferințele sufletești pe care le crează, ne poate îmbolnăvi fizic. Și același fenomen de rezonanță aduce lumină asupra magiei vindecării în psihoterapie – e mult prea puțin importantă școala sau tehnica pe care terapeutul o îmbrățișează, dar e esențială relația pe care o crează cu clientul său – oamenii se vindecă pentru că sistemul lor limbic se “reprogramează” cu ajutorul unui terapeut empatic și care, el însuși, este extrem de echilibrat și poate fi prezent, conține și susține călătoria clientului de la dezechilibru emoțional la armonie.

“A General Theory of Love” e o carte pe care, dacă ai cel mai mic strop de curiozitate despre cum funcționează mintea ta, nu ai cum să n-o citești cu sufletul la gură. Iar dacă mai ai și o pasiune pentru literatură, cartea asta îți poate oferi o voluptate a lecturii la care nu te-ai aștepta de la o carte de non-ficțiune. Din păcate nu există (din câte am reușit să-mi dau seama) o traducere în română – însă, dacă aveți răbdare s-o citiți în engleză – e o bucurie – limbajul, structura frazelor, cadența – toate mi-au evocat un roman savuros.

Aș putea să mai scriu mult și bine despre cartea asta, însă nu v-aș putea crea nici un fragment din experiența pe care o veți avea citind-o. Iubirea va rămâne probabil mereu unul din marile mistere ale umanității și eu una mă bucur că e așa, însă pentru mine cartea asta a fost o poartă înspre o înțelegere mai profundă și un respect și mai mare pentru forța creatoare (sau distructivă) a acestei energii fabuloase care este dragostea. Citind-o mi-am dat seama încă o dată că modul în care eu aleg să iubesc și să mă las iubită schimbă nu doar viața mea, ci și pe ale celor mai dragi mie. Iar asta mi-a dat un sentiment de libertate și de responsabilitate extraordinar. Ceea ce vă doresc și vouă.

 

 

0 Comments

Trackbacks/Pingbacks

  1. 9 luni și un pic mai multă înțelepciune | Alis Anagnostakis - […] limbic) se creează miliarde de noi conexiuni pe baza acestor informații – conexiuni care îi vor însoți mai târziu…

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *