Bunătatea nu e naivitate, e o alegere. La fel ca dragostea. La fel ca ura.

In fiecare zi am privilegiul să observ transformări uimitoare în oamenii cu care lucrez și nu rareori sunt uimită de cât de simpli și magici pot fi “catalizatorii” unor asemenea transformări. Acum ceva timp m-am întâlnit cu una din clientele mele la coaching. A venit și cu fetița ei de nici patru ani. Clienta mea, o mamă singură, trecea printr-o perioadă grea, își pierduse job-ul și se lupta cu disperarea și fricile firești într-o asemenea situație. Momentul în care și-a regăsit speranța a fost atunci când cea mică, plină de bucurie și zâmbet, i-a spus: “Mami, cât de mult mă bucur că nu mai trebuie să mergi la serviciu! Acum ai timp să te joci cu mine și tare fericită sunt!” La întâlnirea noastră am putut să observ “pe viu” cât de mult își ajuta fetița mama prin simpla ei prezență și dragoste necondiționată. La un moment dat, mama o întreabă pe cea mică: “Ce simți?” “Simt multă iubire în inimă” răspunde fetița. “Pentru cine?” întreabă mama. “Pentru tine, mami!”  “Și eu te iubesc, scumpo, atât de mult!” a încheiat mama cu lacrimi în ochi. Acela a fost unul din momentele aproape ireale când am avut senzația că pot atinge dragostea. Ceva atât de simplu – o mamă și o fetiță care se iubesc necondiționat și-și schimbă una alteia viețile prin iubirea lor. Între timp clienta mea și-a făcut propria afacere, iar acum e convinsă că acel moment a fost cel mai bun lucru care i se putea întâmpla. Pentru mine ea a rămas un exemplu despre puterea transformatoare a iubirii necondiționate. Povestea ei însă mi-a adus aminte de alte povești care nu decurg la fel de frumos și firesc. Ce se întâmplă când dragostea nu e împărtășită? Ce se întâmplă când oameni – părinți, iubiți, prieteni – fac greșeli impardonabile față de cei dragi? Sau când pur și simplu nu știu să-și arate dragostea pentru că nimeni nu i-a învățat vreodată cum se face asta? La puțin timp după această întâlnire vorbeam cu cineva...

read more