Bunătatea nu e naivitate, e o alegere. La fel ca dragostea. La fel ca ura.

In fiecare zi am privilegiul să observ transformări uimitoare în oamenii cu care lucrez și nu rareori sunt uimită de cât de simpli și magici pot fi “catalizatorii” unor asemenea transformări. Acum ceva timp m-am întâlnit cu una din clientele mele la coaching. A venit și cu fetița ei de nici patru ani. Clienta mea, o mamă singură, trecea printr-o perioadă grea, își pierduse job-ul și se lupta cu disperarea și fricile firești într-o asemenea situație. Momentul în care și-a regăsit speranța a fost atunci când cea mică, plină de bucurie și zâmbet, i-a spus: “Mami, cât de mult mă bucur că nu mai trebuie să mergi la serviciu! Acum ai timp să te joci cu mine și tare fericită sunt!” La întâlnirea noastră am putut să observ “pe viu” cât de mult își ajuta fetița mama prin simpla ei prezență și dragoste necondiționată. La un moment dat, mama o întreabă pe cea mică: “Ce simți?” “Simt multă iubire în inimă” răspunde fetița. “Pentru cine?” întreabă mama. “Pentru tine, mami!”  “Și eu te iubesc, scumpo, atât de mult!” a încheiat mama cu lacrimi în ochi. Acela a fost unul din momentele aproape ireale când am avut senzația că pot atinge dragostea. Ceva atât de simplu – o mamă și o fetiță care se iubesc necondiționat și-și schimbă una alteia viețile prin iubirea lor. Între timp clienta mea și-a făcut propria afacere, iar acum e convinsă că acel moment a fost cel mai bun lucru care i se putea întâmpla. Pentru mine ea a rămas un exemplu despre puterea transformatoare a iubirii necondiționate. Povestea ei însă mi-a adus aminte de alte povești care nu decurg la fel de frumos și firesc. Ce se întâmplă când dragostea nu e împărtășită? Ce se întâmplă când oameni – părinți, iubiți, prieteni – fac greșeli impardonabile față de cei dragi? Sau când pur și simplu nu știu să-și arate dragostea pentru că nimeni nu i-a învățat vreodată cum se face asta? La puțin timp după această întâlnire vorbeam cu cineva...

read more

O carte pe lună – despre dragoste, îndrăgostire, o legendă veche și o lecție nouă

Feb 14, 14 O carte pe lună – despre dragoste, îndrăgostire, o legendă veche și o lecție nouă

Posted by in Auto-cunoaștere, Cărți

De ceva timp tot vreau să scriu despre o carte care mie una mi-a deschis o mulțime de perspective despre ce este și ce nu este dragostea de cuplu. Și ce zi mai potrivită pentru un asemenea subiect decât azi, ziua când o sărbătoare importată are meritul de a ne face să ne oprim o secundă din iureș și să ne gândim la persoana dragă. De ce nu facem asta în fiecare zi și de ce e nevoie de un moment anume, marcat arbitrar cu 14 în calendarul lui februarie, nu aș ști să spun și nici nu are rost să încep să analizez subiectul. Cartea se numește – “We – The Psychology of Romantic Love”  și este scrisă de Robert Johnson, terapeut și analist Jungian, înțelept, profesor și ghid spiritual pentru milioane de oameni care i-au citit cărțile de-a lungul timpului. Johnson este creatorul termenului de “muncă interioară” (“inner work”) care, pentru mine și mulți alții denumește perfect procesul prin care un individ trece atunci când începe să trăiască conștient și să se descopere pe sine. Procesul ăsta nu e nici ușor, nici liniar și nu există nicio rețetă sau set de pași prestabiliți pentru a-l parcurge. Cărțile lui Johnson pot fi însă un ghid valoros pentru aceia dintre voi care ați pornit deja într-o călătorie spre propriul suflet. Când încetezi să mai trăiești ca un somnambul prins în rutina zilnică și să te uiți un pic mai conștient la tine însuți, unul din primele subiecte cu care te confrunți este cel al relației de cuplu. Cine suntem împreună? Dar separat? Cum păstrezi “flacăra” vie? E musai să fie o “flacără”? Cum ajungem prinși în capcana unor relații dependente? Ce facem când iubirea nu ne e împărtășită? De ce avem atâtea așteptări unul de la altul și de unde ne vine impulsul ăsta distructiv de a-l schimba pe cel de lângă noi și a-l face să se conformeze imaginii noastre despre cine și cum ar trebui să fie el sau ea? S-au pus...

read more

Oameni. Drumuri. Dragoste.

Anul ăsta m-am pornit mai greu la scris, și asta nu pentru că aș fi rămas fără subiecte, ci pentru că trăirea mi-a devenit atât de intensă încât cuvintele care s-o descrie se lasă așteptate. Am parcurs în ultimul an distanțe mai lungi ca niciodată. Și înăuntru, și în afară. Și am învățat despre lume. Și despre mine. Am învățat despre dragoste. Dragoste de natură. De viață. Dragoste de părinți, de frați, de prieteni, de iubiți. Dragoste de oameni. Dragoste de mine. Undeva în sufletul meu am știut mereu că dragostea face parte din însăși esența ființelor care suntem, că fără ea fie încetăm să mai fim cu totul, fie ne transformăm în niște forme fără fond, niște corpuri mișcându-se de colo colo, prinse inexorabil în rutina zilelor care se scurg fără nici un sens. Dar tot undeva, în adânc, s-a instalat cândva, demult, probabil atât de demult încât nici nu mai pot să-mi amintesc conștient când, frica. Frica că aș putea pierde iubirea. La un moment dat am început să cred că dragostea este ceva ce posed, nu ceva ce sunt și că fără acest ceva atât de prețios voi suferi. Drept urmare mi-am creat convingerea că trebuie să lupt pentru dragoste și că nu trebuie niciodată să mă culc pe o ureche, să mă relaxez în certitudinea că sunt iubită și lucrurile nu pot sta altfel. În primii 30 de ani ai existenței mele m-am străduit să câștig iubirea celor din jurul meu și, odată câștigată, să nu cumva s-o pierd. Și cu fiecare pierdere, cu fiecare prieten care a apucat-o pe alt drum, cu fiecare minciună, cu fiecare nedreptate, cu fiecare ghinion a venit durerea și cu ea credința că într-adevăr dragostea e fragilă și-mi poate fi luată într-o clipă. M-am convins pe mine că mă pot apăra de suferință dacă sunt vigilentă. Dacă “investesc” iubire în oamenii care au cele mai mici șanse să mă dezamăgească, dacă îmi ofer dragostea cu țârâita și dacă, așa cum mă sfătuia de atâtea...

read more

Când așchia sare departe de trunchi…

Dec 19, 13 Când așchia sare departe de trunchi…

Posted by in Cărți, Povești de viață

Nu de mult l-am descoperit pe Andrew Solomon, un scriitor care a fost la un pas de a câștiga premiul Pulitzer acum 10 ani pentru o carte excepțională, The Noonday Demon, în care împărtășește propria bătălie cu depresia și face o incursiune în profunzimile acestei maladii care afectează milioane de oameni din toată lumea. Cartea lui Solomon care însă m-a impresionat profund și care m-a făcut să redefinesc noțiunea de familie este – “Far From the Tree” – o carte despre părinți cu copii ieșiți din comun sau născuți în circumstanțe excepționale și călătoriile acestor oameni înspre descoperirea unui cu totul alt sens al “dragostei de părinte”. Cartea, un volum de aproape 1000 de pagini documentat pe parcursul a două decenii reunește zeci de povești despre oameni ai căror copii au fost cu totul diferiți de ceea ce se așteptaseră ei, ca viitori părinți.  Pentru toate aceste familii expresia “așchia nu sare departe de trunchi” s-a dovedit a fi complet falsă. Așchia a sărit foarte, foarte departe de trunchi iar oamenii ale căror vieți Solomon le documentează au fost nevoiți să găsească un sens al experiențelor de părinți ai unor copii cu autism, sindrom Down, schizofrenie, geniali, homosexuali, trans-sexuali, cu nanism, criminali, surzi sau concepuți în urma unui viol. Cartea surprinde lupta, bucuria, puterea extraordinară a acestor părinți de a îmbrățișa o realitate pe care nu au așteptat-o, pentru care nu au fost în vreun fel pregătiți și care le-a pus la încercare echilibrul, răbdarea și capacitatea de a iubi într-un mod inimaginabil. Pentru mine, ca cititor, cartea a fost un prilej de reamintire a nenumăratelor feluri în care “blestemul unicității” poate fi transformat într-o binecuvântare, cu atitudinea potrivită. Citind m-am gândit la lupta fiecăruia dintre noi pentru a ne integra, pentru a fi acceptați, la obsesia de a fi plăcuți. M-a făcut să-mi dau seama că deseori ne îmbrățișăm și acceptăm imperfecțiunile doar atunci când nu le mai putem ascunde. Pentru copiii de care scrie Solomon opțiunile erau clare – acceptă că ești imperfect,...

read more