Oameni măreți

Jul 13, 16 Oameni măreți

Posted by in Auto-cunoaștere

Pe vremuri, când încă trăiam de parcă corpul meu n-ar fi fost altceva decât un vehicul care să-mi poarte creierul de colo colo prin lume și eram convinsă că o minte ascuțită, însetată de cunoaștere, e singura virtute care merită cultivată și onorată, iar cu inima mea încă nu mă cunoșteam prea bine, erau două categorii de oameni care mă intimidau. Prima erau bărbații foarte deștepți, de succes, citiți și siguri pe ei, aroganți și, deseori, suferind de un misoginism pe care nici nu încercau prea tare să-l ascundă. A doua erau femeile la fel de deștepte, de carieră, și ele citite și sigure pe ele, care mai și arătau superb pe deasupra – genul veșnic îmbrăcat la patru ace, cu machiajul impecabil la orice oră, manichiura perfectă și părul coafat până la ultimul fir – și care, dintr-un motiv pe care nu-l înțelegeam niciodată, afișau o mină rece și distantă de parcă nimeni și nimic nu ar fi trebuit (sau putut) vreodată să le atingă. Combinația asta de inteligență, succes profesional și aroganță cumva reușea să mă facă să mă simt mică de tot de fiecare dată. Eram studentă și lucram într-o ambasadă, unde mă ocupam de organizarea unor evenimente la care veneau o mulțime de oameni importanți – printre care mulți din cele două categorii mai sus menționate. Oamenii din zona politică nu mă impresionau niciodată prea tare – cumva vedeam la mulți dintre ei, chiar și cu lipsa mea de experiență de atunci, lipsa de fond din spatele unei fațade zgomotoase, mereu prezente la televizor. Cei pe care îi priveam cu admirație și curiozitate erau mai degrabă oamenii din zona de business și academică, mai puțin cunoscuți public, însă mult mai interesanți pentru tânăra în căutarea propriului drum, care eram atunci. Erau manageri de top din companii mari, multinaționale, erau antreprenori, erau profesori universitari cu palmaresuri impresionante. Bărbați și femei care reușiseră prin propriile puteri, care aveau de ce să fie mândri de ei înșiși și de la care simțeam că aș fi avut multe...

read more