Exercițiul absenței sau cum fugim din viața noastră

Nov 20, 13 Exercițiul absenței sau cum fugim din viața noastră

Posted by in Auto-cunoaștere

“Trăiește clipa”, “Singurul moment e Acum” și diverse variațiuni pe aceeași temă apar aproape în fiecare zi pe Wall-ul meu de Facebook. Și probabil și pe al vostru. Majoritatea ne declarăm, oficial cel puțin, inspirați de citate de genul ăsta – “da, ar trebui să ne bucurăm mai mult de prezent!”, “Da, ar trebui să ne facem mai mult timp pentru lucrurile care contează!”. De la “Da-ul” ăsta declarativ și Like-ul aferent pe Facebook până la a trăi efectiv în prezent este însă o mare, mare distanță. Unul din puținele lucruri care încă mă mai mâhnesc în viața mea acum este să văd cu câtă asiduitate practică oamenii exercițiul absenței din propria existență. Uneori mă întristez când îi văd cum, după un exercițiu de meditație în timpul unui curs, deschid ochii și primul impuls este să pună mâna pe telefon și să verifice repede dacă nu cumva s-a prăbușit lumea și a explodat compania în cele câteva clipe de liniște în care ei au stat cu ochii închiși și au fost conectați doar cu ei înșiși. Mă întristez și când, după o alergare în parc, mă odihnesc pe o bancă ascultând muzică de relaxare sau ciripitul păsărilor și văd pe banca alăturată un cuplu cu o fetiță de vreo 5-6 anișori care aleargă de colo colo în timp ce părinții stau unul lângă altul fără să-și vorbească, fiecare cu ochii în propriul telefon. Fetița mai culege de pe jos o frunză, se repede să le-o arate părinților bucuroasă de mica ei descoperire și e întâmpinată de priviri absente, un “da da” îngânat pe pilot automat, iar adulții se întorc rapid în bula lor virtuală neobservând pur și simplu dezamăgirea micuței care se simte ignorată. Mai târziu aceiași adulți se vor întreba poate, cum făcea deunăzi o clientă de-a mea a cărei fiică are 20 de ani și abia mai vorbește cu maică-sa – “Ce s-a întâmplat cu copilul meu? De ce nu pot comunica cu ea?”. Mulți adulți suferă de un soi de deficit...

read more