Viața după o operație pe creier. Diana Badiu

Pe Diana am cunoscut-o acum mai mulți ani la un curs pe care l-am ținut pentru compania unde lucrează și mi-a intrat în suflet, cu blândețea și zâmbetul ei cald. Abia așteptam s-o revăd la următorul seminar, un an mai târziu, când am aflat că nu va veni și că trecea prin cea mai grea perioadă a vieții ei. Aflase că are o tumoră pe creier și tocmai fusese operată. Am stat cu sufletul la gură până am aflat că era bine și am scris, inspirată de povestea ei, un articol despre ce înseamnă să-ți trăiești viața “treaz” sau “adormit” și cum avem uneori nevoie de adevărate cutremure în viața noastră pentru a ne “trezi”. A trecut un an și Diana e bine. Viața ei s-a schimbat și o las pe ea să vă povestească cum.

Diana BadiuRândurile de mai jos au început să se scrie singure în mintea mea, acum un an, când stăteam pe un pat de spital și așteptam operația pe creier la care urma să fiu supusă în câteva zile.

Urmau să aibă forma unui mesaj de mulțumire adresat oamenilor frumoși care mi-au fost alături într-o perioadă grea a vieții mele și cu care abia așteptam să mă bucur de momentele frumoase ale vieții mele, care aveau să urmeze. Pentru că nu exista niciun dubiu în mintea mea că totul avea să decurgă bine.

Apoi m-am gândit, în momentele de după operație, când ajunsesem acasă și am căutat înfrigurată pe internet informații despre felul în care m-aș putea aștepta să decurgă lucrurile, recuperarea, și nu am găsit nimic, să scriu despre lucrurile la care un pacient s-ar putea aștepta după o operație pe creier.

Iar apoi, într-un final, m-am gândit că aș putea să scriu despre felul în care m-a schimbat această experiență.

O să scriu despre toate cele de mai sus. Nu neapărat în ordinea de mai sus.

În cazul meu, a fost vorba despre o tumoră benignă (oricât de sinistru ar suna “tumoră pe creier”, “tumoră benignă pe creier” sună a veste bună. J )

O să povestesc ce am constatat eu după operație, cine știe, poate experiența mea o să fie de folos cuiva care trece prin lucruri similare și nu știe la ce să se aștepte.

Atitudinea este foarte importantă. Poate o să sune ciudat, dar primul lucru pe care l-am făcut după operație,în spital, când am fost capabilă să mă ridic din pat și să mă duc până la baie, a fost să privesc în oglindă ființa aceea cu capul bandajat, să-i zâmbesc și să-i arât semnul victoriei. J Știam că am reușit. Un alt sfat foarte important pe care l-am primit de la o femeie deosebită a fost să nu privesc în jurul meu la ceilalți pacienți, pentru că fiecare situație e unică. Am înteles la momentul potrivit cât de mult valora sfatul.

Toată experiența mi-a părut ireală – din momentul în care am aflat de tumoră și mult timp după operație. M-am convins eu pe mine din primele momente însă că va fi doar un episod în viața mea, peste care voi trece cu bine, iar apoi îmi voi continua viața.

Nu am știut însă cât de important va fi în viața mea. Existența mea pare să se împartă în două, viața mea de dinainte de operație și viața mea de după. Felul în care văd lucrurile e altfel. Dar o să vorbesc puțin mai încolo despre asta.

Imediat după operație, am constatat, după ce m-am trezit din anestezie, că mâna dreaptă îmi era inertă. M-am speriat foarte tare, pentru că aveam zero control asupra ei, însă după ce m-a văzut medicul, mi s-a spus că e din cauza faptului că am fost legată în timpul operației și că o să treacă în 3 zile. Trei zile mi s-a părut un termen extrem de lung, având în vedere starea în care mă aflam. A durat aproape o lună, însă a trecut complet. Refacerea a fost treptată, după o săptămână jumătate puteam ține un pix în mână, însă dacă aș revedea acum semnăturile pe care am fost nevoită să le dau în acea perioadă, probabil nu le-aș recunoaște. J

Apoi, după operație am dormit muuuult. Singurul lucru pe care mi-l doream în zilele de după operație era să dorm. Și la urma urmei, era o odihnă binemeritată, însă în același timp știam că e foarte indicat să mă mișc cât mai mult, pentru a grăbi recuperarea. Râmâsesem cu o amorțeală destul de puternică în piciorul stâng după operație. Somnul face însă minuni, așa că m-am bucurat de reprize lungi de somn, deși toată lumea din jurul meu s-a îngrijorat teribil.

Senzația de oboseală de după operație nu seamănă cu nimic din ce am experimentat vreodată până la acest punct. Întâmplarea a făcut ca exact în acea perioadă să mi se finalizeze dosarul pentru „Prima Casă”, iar la 3 zile după ce ajunsesem acasă (deci cam la o săptămână după operație) să fiu nevoită să merg la notar pentru semnarea unor acte. Pot spune cu mâna pe inimă că acea oră cât a trebuit să STAU pe scaun și să mă uit peste niște documente a fost cea mai obositoare oră a vieții mele. Simplul fapt că lumea vorbea sau râdea în jurul meu mă obosea într-un mod inexplicabil. Am plecat de acolo COMPLET EPUIZATĂ, abia capabilă să mă mișc. Principala mea grijă era dacă voi fi în stare să mă ridic de pe scaun, dacă picioarele mă vor ajuta, pentru că simțeam că există posibilitatea foarte reală să cad la pământ în momentul în care voi încerca să mă ridic.

M-am confruntat în același timp cu o senzație permanentă și foarte puternică de greață. Eram nevoită în acea perioadă să iau niște medicamente foarte puternice (doza a scăzut treptat, iar în aproximativ 3-4 luni am încetat complet să le mai iau). Orice miros, chiar și cele care înainte îmi făceau plăcere, mă sensibiliza teribil. E de la sine înteles că și pofta mea de mâncare era aproape zero, însă eram conștientă în tot acest timp că trebuie să mănânc, pentru că slabisem aproximativ 5 kg în o săptămână și știam că am nevoie să mă pun pe picioare cât mai repede și să-mi recapăt forțele, dacă vreau să-mi grăbesc recuperarea. Așa că am făcut un efort și am mâncat, chiar și când simțeam că acest lucru e un adevărat chin.

Orice tip de efort mi s-a părut prea mult în primele zile după operație. Prin efort a se întelege ridicarea unei sticle de jumătate de litru de apă. Cu zilele însă devine mai ușor., iar într-un final lucrurile redevin naturale și normale. Recuperarea o să dureze. Mult timp. Presupun că depinde de la caz la caz, este posibil ca lucrurile să nu mai fie întotdeauna la fel. În cazul meu, după un an de la operație, mă simt mai bine ca oricând. O ușoară amorțeală mai am chiar și acum în piciorul stâng ( când am intrat în operație, aveam toată partea stângă amorțită, nu puteam merge fără sprijin și abia dacă aveam control asupra mâinii stângi) , însă am constatat progrese mari în timp. În primele trei luni după operație, îmi era imposibil să conduc, pentru că nu simțeam ambreiajul, însă toate problemele s-au rezolvat ulterior, iar acum sunt aproape ca nouă. Îmi place uneori să glumesc, spunând că poate sunt mai ceva decât nouă, pentru că nimeni nu mi-a putut spune cu exactitate de când exista tumora sau din ce motiv a aparut, așa că cine știe, poate a fost acolo chiar de la început, iar eu abia acum descopăr pentru prima dată lumea și viața în calitate de om complet sănătos. J

Tot în acele zile de început (a se înțelege primele 3 luni) eram mereu nerăbdătoare. Mă întrebam mereu ceva. Când va fi din nou ca la început. Când o să mă simt din nou ca înainte. Când voi putea reveni la muncă. Când îmi va crește părul suficient încât să nu fiu nevoită să mai port batic. Când o să se acopere toate inciziile. Răspunsul e în timp. (Sau cum îmi răspundea mereu sora mea, „în curând”) Toate se rezolvă cu răbdare. Nu în zile. Nu în săptămâni. Și nu fără efort. La muncă am revenit după mai bine de 3 luni, când am simțit că sunt într-adevăr bine. M-am înnebunit singură în primele săptămâni la ideea că poate inciziile nu se vor mai acoperi, că voi rămâne cu urme vizibile, că nu va mai crește părul în acele zone. Am căutat disperată informații pe internet, însă nu am găsit nimic concret. Starea de panică a apărut și din cauză că în zonele respective părul a început să crească muuuult mai greu. Adică la vreo lună și ceva după operație. A fost o lună și ceva de panică permanentă și de uitat în oglindă probabil de 200 de ori pe zi și analizarea situației din toate unghiurile posibile. J) Pot să confirm 100 % că incizia s-a acoperit integral, iar la 3 luni după operație eram mândră să-mi expun noul look lumii. Aș minți să spun că nu am ajuns să-mi placă părul meu scurt. Inițial mă visam cam de 2 ori pe săptămână cu păr lung (sau doar cu păr J ), însă odată ce părul a început să crească, mi-a plăcut să mă joc cu el, să încerc lucruri noi, și, de ce nu, să cad la pace cu el și să mă bucur de el.

Până la momentul fericit în care m-am putut bucura din nou de păr însă, m-am consolat purtând o mulțime de baticuri colorate și înflorate, pe care încercam să le asortez cu ținuta zilei. Alte multe lucruri nu aveam oricum de făcut în acea perioadă. J) Mii de mulțumiri surorii mele minunate, care mi-a dăruit muuuulte eșarfe și mi-a îndulcit amarul.

Am încercat șă port și perucă, pentru că în primele momente am avut un soi de teamă în suflet, să nu văd milă în ochii oamenilor. Mă simțeam singură pe lume cu problema asta, odată ajunsă acasă. Cât am fost în spital eram ca toți ceilalți, însă odată ajunsă acasă, m-am simțit izolată în problema mea, neștiind cui să cer o părere sau un sfat în ceea ce privește procesul luuung de recuperare. Odată văzută cu peruca pe cap, mai că m-a pufnit răsul. Am purtat-o fix de două ori. Primul inconvenient era că simțeam că iau foc sub ea tot timpul, deși era luna martie, iar al doilea era că nu mai simțeam că sunt eu. Și apoi mi-am dat seama că e absurd. Nu era problema mea ce crede lumea. Problema mea era să mă fac bine cât mai repede. Atât. Și la urma urmei, de ce să nu pot acel batic cu mândrie ? Era dovada vie că am răzbit și că am ieșit la liman mai puternică.

Legat de revenirea la muncă, pot adăuga că odată ce am avut din nou activitate, recuperarea s-a produs mult mai repede. Am simțit că mi-e mai bine într-un ritm mai accelerat. Mi-a făcut bine să mă aflu din nou într-un colectiv și alături de oameni dragi, care mi-au fost mereu alături în această încercare.

O altă problemă cu care m-am confruntat imediat după operație a fost concentrarea. Era aproape haios cum puteam să-mi uit ideea de la începutul propoziției până la sfârșit. Pe lângă asta, uitam mai tot. De exemplu, deși avusesem niște oameni în vizită care aduseseră un buchet de flori și (din spusele mamei, chiar exclamasem că sunt foarte frumoase), a doua zi am întrebat de la cine sunt florile. E doar un exemplu din multele pe care le-aș putea da. M-am întrebat din nou la momentul respectiv dacă e cazul să mă panichez, dacă o fi vreun efect permanent al operației. Nu am găsit atunci nicăieri un răspuns, însă pot răspunde acum din experiența personală : NU și NU. Problema a dispărut complet după o vreme, se pare că a fost un doar effect secundar de scurtă durată (nu știu dacă al operației sau al medicamentației de după, important este că a trecut. )

Presupun că există și posibilitatea ca locul operației să doară. Ce pot eu să spun e că, personal, nu am avut nici cea mai mică durere. Nu știu dacă am fost eu norocoasă sau nu, însă chiar nu a durut nimic după. Singura senzație neplăcută de care îmi aduc aminte este că, la orice mic efort, la început simțeam că-mi zvâcnește locul operației. Și asta a încetat după câteva săptămâni.

Esențial a fost să am pe cineva care să aibă grijă de mine. Am trecut prin experiența aceasta la 30 de ani și am avut nevoie de mama în această perioadă mai mult ca oricând. J Era exclus să mă descurc singură. Important e că am încercat s-o fac destul de repede. La vreo două săptămâni după operație, am ieșit pentru prima data din casă neînsoțită. A fost o adevărată victorie ! Prima data când am intrat într-un magazin după operație a fost o adevărată sărbătoare ! Eram din nou parte a lumii, ce lucru minunat ! Făceam un lucru atât de simplu, iar pentru mine era cel mai frumos lucru din lume. J

Oamenii din jurul meu au fost surprinzători. Fiecare a reacționat cum a știut mai bine. Unii au reacționat într-un ton grav, alții au încercat șă mă încurajeze cu glume și cu planuri pe care și le-au făcut cu mine pentru perioada de după operație. Pe cei mai mulți i-am încurajat eu. Cel mai important e că am simțit multă căldură și sprijin. Iar probabil unul din cele mai frumoase lucruri e ca în acele momente, de dinainte și de după operație, lucrurile nesemnificative mi-au apărut într-adevăr nesemnificative, iar lucrurile care contau s-au conturat mai bine ca oricând. E un sentiment pe care l-am primit cu bucurie și pe care încerc să-l păstrez cu mine în fiecare zi.

Acum, la un an după operație, pot să spun sincer că viața mea e mult mai frumoasă. A trecut peste mine un an cu bune și cu rele. Am plâns, însă am și râs. Am luat decizii bune, însă și decizii proaste. Mi s-au întâmplat lucruri frumoase și mai puțin frumoase. M-am întristat și m-am bucurat. Dar învăț cu fiecare clipă să mă bucur și de zilele cu ploaie. J

Mă uit în jurul meu și constat cu fericire că am foarte mulți oameni frumoși în preajmă. Cel mai dureros a fost să-mi văd familia că suferă. Cel mai frumos a fost însă să înțeleg, poate pentru prima dată cu adevărat, ce înseamnă iubire necondiționată. Poate unul din cele mai frumoase daruri pe care experiența aceasta mi le-a oferit a fost să văd, cu adevărat să văd, ce familie minunată am. Ce om deosebit e sora mea. Nu o să le pot mulțumi niciodată pentru tot ceea ce sunt. Și pentru tot ceea ce fac pentru mine. O bucurie a fost și să văd ce oameni extraordinari au intrat în viața mea exact atunci când aveam cea mai mare nevoie de ei. Oameni care m-au convins că nimic nu e întâmplător în lume.

Există două femei absolut minunate în viața mea, cărora am acum ocazia să le mulțumesc pentru faptul că au știut să mă țină de mână atunci când am avut nevoie mai mult și care m-au îndrumat în direcția bună, atunci când nu știam încotro să o apuc. Andreea Dan și Cristina Cosmina Tatu, pot să spun cu toată sinceritatea că lumea e un loc mult mai bun datorită vouă. Lumea mea cu siguranță e cu mult mai bună și mai fericită. 🙂

După cum îi spuneam lui Alis acum un an, această experiență a fost cel mai rău, însă și cel mai bun lucru din viața mea. Acum știu cât sunt de norocoasă și cât de prețioasă e fiecare clipă. Am învățat atunci să fiu recunoscătoare pentru fiecare clipă din viața mea. Chiar și pentru cele de tristețe. A fost o lecție învățată greu, încă mai învăț și încă viața îmi mai oferă lecții, dar ce lucru minunat e că sunt aici și că le pot învăța ! 🙂

36 Comments

  1. Unde a fost operata doamna si la ce medic neurochirurg a apelat?

    • Din păcate nu știu exact, Maria. Dar, dacă vrei, mă pot interesa.

    • Diana Badiu /

      Buna. Maria. Nu stiu daca mai are relevanta raspunsul meu. Din pacate doar acum am vazut intrebarea ta. Am fost operata in Cluj, de dl Dr. Stefan Florian.

  2. Georgeta /

    Ma abtin cu greu sa nu pling .Eu am trecut prin asta anul trecut , nu eu copilul meu , dar am trecut toti de fapt , acum tu sti grijile cele multe de ce il doare capu , de ce tresare de ce nu doarme . Am trecut cu bine dar tr refacut RMN si asta pe mine ca mama ma sfasie nu mai dorm noptile.Tumoara lui a fost benigna a fost congenitala un teratom localizat in spatele foselor nazale pe undeva e bine dar eu nu sant bine mi frica ……dar ma rog bunului Dzeu sa fie bine.Sper sa nu fi deranjat dar am intalnit un om care trece prin aceeasi situatie ca si copilul meu si am fost placut surprinsa de povestea ta . Cu scuzele de rigoare .Georgeta.

    • Diana Badiu /

      Multa sanatate copilului tau, Georgeta. Ma regasesc in ce spui. Stiu ce inseamna emotiile unui RMN, pentru ca si eu trebuie sa trec prin asta in fiecare an, cand fac RMN-ul de control, dar daca asta e cea mai grava consecinta cu care trebuie sa traiesc in urma operatiei, o accept cu drag. Dupa o asemenea experienta, stiu ca orice durere de cap sau stare mai ciudata pare suspecta, de aceea iau RMN-urile de control ca un lucru bun. Sunt la urma urmei confirmarea mea ca e totul bine. Numai bine!

  3. Alina /

    Buna Diana, am citit povestea ta si m-a impresionat profund. Ma bucur din suflet ca ai reușit sa treci cu bine peste acele clipe oribile. De curând tata s-a operat de tumoare cerebrala temporala, in urma biopsiei s-a constatat ca e benignă deși medicii înaintea operație ne-au spus ca tumoarea este maligna, tatăl meu neavând nicio șansa, rămânându-i de trăit mai puțin de 1 an. Ne-am bucurat enorm cand rezultatul le-au contrazis spusele. Timp de 1 luna dupa operație tata s-a simțit bine, chiar a si condus masina, era coerent însă de aproape o săptămana au apărut durerile de cap, crunte din păcate si pe langa asta are dificultăți de exprimare, nu își găsește cuvintele, le încurca rău de tot . Te-ai confruntat cu astfel de probleme in procesul de recuperare? Sper ca nu te-am deranjat. Sănătate multa si o viața cat mai linistita si frumoasa iti doresc.

    • Diana Badiu /

      Draga Alina,
      Multumesc frumos pentru gandurile bune, mi s-a facut pielea de gaina citind mesajul tau. Din pacate am constatat in perioada in care am fost internata ca mult prea multi oameni, inimaginabil de multi, trec prin asa ceva. Pot intelege perfect prin ce treci, pentru ca primul meu gand dupa RMN-ul care a confirmat tumora a fost la familia mea. Stiam ca mama si sora mea sunt pe hol, cu inima stransa, simteam ca sunt suficient de puternica sa trec cu bine peste ce va urma, dar nu ma simteam suficient de puternica sa-mi privesc oamenii dragi in ochi si sa le dau vestea. Din fericire au facut-o cei de la clinica in locul meu si au facut-o in asa fel incat sa inteleaga ca va fi bine si sa atenueze socul. Probabil pentru familie e cel putin la fel de greu ca pentru pacient…Din fericire, pot spune ca dureri de cap nu am avut mai deloc dupa operatie sau in perioada imediat urmatoare. Aveam pierderi de memorie, imi era aproape imposibil sa ma concentrez, am avut si ceva dificultati de exprimare, in sensul ca mi s-a mai intamplat si mie sa incurc cuvinte si imediat dupa sa-mi dau seama, insa asta a fost tot asa, imediat dupa operatie, nu am avut o perioada sa-mi fie foarte bine si apoi sa-mi fie din nou mai greu, ca in cazul tatalui tau. In cazul meu a fost mai greu la inceput si apoi m-am refacut treptat, fara sa apara probleme noi. Nu mi-am dat seama din mesajul tau exact cand a avut loc interventia, eu la o luna si la 3 luni dupa operatie am fost la controale, am refacut examinarea RMN, iar in prezent anual fac RMN-ul de control. Daca urmeaza un control, neaparat sa transmiteti medicului ce probleme sunt, dar daca situatia persista, eu zic sa nu mai asteptati sa vina controlul, ci sa restabiliti cat mai repede o programare cu medicul care l-a operat pe tatal tau. Multa sanatate!

  4. Lacrima /

    Eu am o luna de la operație,iar la locul inciziei s-a adunat lichid cefalorahidian si am capul umflat in acea zona. Taietura a fost de 16 cm. Tu ai pățit la fel? ? Daca da,cum ai scapat de lichidul acumulat? Sau s-a retras de la sine dupa o perioada? Eu inca stau cu teamă.

    • Diana Badiu /

      Buna,
      Nu, nu am avut probleme de acest gen, din pacate nu stiu cum ar trebui sa decurga lucrurile, pentru mine a fost diferit…
      Nu ai fost intre timp la controlul de o luna? Profita de ocazie cand te vezi cu medicul, pentru a pune toate intrebarile care te sacaie. Din pacate si eu am constatat odata ajunsa acasa ca nu m-a pregatit nimeni pentru perioada de dupa, cea in care eram deja acasa si aveam intrebari, dar nu avea cine sa-mi raspunda.
      La controlul de o luna, am intrebat in schimb la ce ma pot astepta in continuare. Raspunsurile medicului m-au ajutat si m-au linistit intr-o anumita masura, unele s-au confirmat, alte aspecte nu. Banuiesc ca depinde mult si de organismul fiecaruia….

  5. alina /

    Foarte frumos ai povestit,am retrăit acele momente,clipă cu clipă.Exact același probleme post operatorii le-am avut şi eu,uitam tot.La două săptămâni după prima operație am ieși singura în oraș,mă simțea atât de fericită ca pot face ceva singură, neinsotita,însă am avut parte de un alt soc,am făcut un atac epilèptic si am căzut într—un centru comercial şi de acolo din nou la spital.Operatia e imensa,sunt tăiată de la o ureche la alta.Am aproape 2 luni de la a doua operatie şi mă simt foarte bine.Nu au extras tot de prima data si după 7 luni a reiesit o activitate tumorala.Am rămas însă cu o teamă de a nu retrăi la nesfârșit acest lucru.Eu am avut Oligodendrogliom grad 2 şi ar trebui să nu mai apară.

    • Diana Badiu /

      Draga Alina,
      Si operatia mea e destul de mare, sub forma de potcoava, cicatricile vor fi mereu acolo, le simt, dar sunt parte din mine si dovada ca am trecut cu bine peste incercare. 🙂
      Iti doresc multa sanatate si iti transmit toate gandurile bune!

  6. buna , ziua , sunt cosmin din tg-jiu , am si eu o mare probleme , mama mea acum 4 zile a cazut si s-a lovit la cap , partea din spate dreapte , am ajuns la craiova si a fost operata , am inteles de la doctorita ca s-a facut un decupaj patrat di os si scos hematomul de singe si ca este ok acum , dar as vrea sa stiu daca este normal ca dupa operatie sa i se umfle ochiul din partea dreapta la fel cum il au boxerii cind se lovesc si azi mi-a spus sotia ca se umfla incet parca si cel sting , cel din dreapta e umflat mult de nu se poate deschide , are dureri de cap ceea ce cred ca e normal , ….in cit timp pot dispare aceste simtome si sunt normale?multumesc mult si astept raspuns pentru linistea mea , barbcosmin@yahoo.com

  7. Si eu am fost operata pe creier in 2007 septembrie. Meningeom meningotelier. Aveam dureri de cap, apatie, comportament ciudat, credeam ca seara in camera aveam sobolani. Creierul era sub presiune. Nu am stiut, iar medicul de familie nici atat. Noroc cu medicul de la smurd cand mi sa facut rau, a intuit si am facut RMN. Operatia adurat 6 ore, a fost greu cu aceea presiune intracraniana. Am fost si sunt optimista sa lupt. Sunt bine. Ablatia a fost facuta bine de neurochirurgul Oslobanu din Cluj. Eu sper sa nu recidiveze. Daca o sa am ceva simptome voi merge la RMN, clar. Niciodata nu m-am gandit ca voi avea asa ceva. Nu prea ma mai gandesc, insa trebuie sa fim atenti si grijulii. Eu am grija de mine, clar. Vad viata mai frumoasa si mai importanta.

    • Diana Badiu /

      Multă sănătate, Ana! 🙂

    • Diana Badiu /

      Bună Vlad. Pentru mine așteptarea a fost cea mai grea, zilele acelea dinaintea operației, așa că îți înțeleg perfect teama. Îți doresc multă sănătate și recuperare ușoară. 🙂

  8. Foarte frumoase cuvintele tale , mi-au ajuns la inima… Peste cateva lunii o sa am si eu parte de o interventie pe creier pentru ami fi scoase doua chisturii… Nu stiu la ce sa ma astept , sincer sa fiu cu toate ca sunt un om masiv chiar imi este frica… Dar cu ajutorul Lui Dumnezeu sa speram ca va fi bine… Iti urez multa sanatate si fericire 😉

    • Diana Badiu /

      Bună Vlad. Pentru mine așteptarea a fost cea mai grea, zilele acelea dinaintea operației, așa că îți înțeleg perfect teama. Îți doresc multă sănătate și recuperare ușoară.

  9. Buna seara!! Si eu am fost operata pe creier ,, tot de Dr Florian si mulțumesc la Dumnezeu acum pe 16 Ianuarie fac doi ani,, pot sa zic k din nou încep emoțiile pt k trebie sa merg la control .

    • Diana Badiu /

      Bună, Lica. Multă sănătate! E un preț mic pe care trebuie să-l plătim, controalele ăstea anuale, pentru privilegiul de a ști că suntem sănătoși. 🙂 Trebuie să avem recunoștință pentru faptul că am avut parte de îndrumare și am ajuns pe mâinile cui trebuie. O nouă șansă e o binecuvântare. Numai bine!

  10. valentina /

    La multi ani BINECUVANTATI!Diana,cautand informatii despre operatia pe creier,am gasit povestea ta asemanatoare cu a finutei mele care are 32 ani,2 copii,o familie frumoasa care in decembrie inainte de Craciun a primit cel mai crunt diagnostic,tumoare pe creier.A fost operata in Izmir,Turcia iar astazi a primit rezultatul biopsiei si am inteles ca este gr 2,5 si necesita citostatice….inca nu s-a intors de acolo dar gandul ca ajunge la citostatice ne ucide.Fara sa ma menajezi,ce stii despre citostatice si in ce consta ?Mentionez ca acum am aflat si cautand ceva informatii,mi-a atras atentia povestea ta,.Multa sanatate!

    • Diana Badiu /

      Dragă Valentina,
      Cu mult drag te-aș ajuta cu informații, însă diagnosticul meu a fost diferit și în cazul meu nu a fost nevoie de citostatice. Ideal ar fi ca finuța ta să ceară cât mai multe informații medicului care o tratează – el e cel mai în măsură să-i răspundă la orice fel de întrebări cu privire la tratament. Multă sănătate!

    • Maria /

      Bună ziua.As vrea sa știu la ce clinica din Izmir se tratează fina dvs.. Va mulțumim anticipat.

  11. Frumos scris si intradevar o experienta de neuitat pentru pacienta.Am trecut si eu printr-o experienta din axceasta in 2010 in martie.Slava Domnului ca sunt bine cu familia in jurul meu.ii urez multa multa sanatate doamnei!

  12. Paul Claudia /

    Buna Diana,nu stiu ce sa zic, inca nu realizez ca si fica mea trebuie sa fie operata pe creier.Noi vrem s.o ducem in Germania dar nu stiu daca ni se aduna atatia bani pana in 18 aprilie cand este programata.Acum doua zile am fost si la un consult la Dr.Florian din Cluj si ne.a spus ca el poate face operatia.Fata s.a nascut cu un cavernom cerebral drept si o malformatie cerebrala.Nu stiu ce sa facem, daca nu adunam 38000 euro ptr operatia din Hanovra atunci ne lasam pe mana lui Florian.Sper sa fie o decizie bine luata pentru ea.Dumnezeu sa ne ajute.

  13. Florin Dumitrascu /

    Sanatate la toata lumea. Am 38 de ani. Am fost operat acum o luna la Baltazar-Arseni de 2 profesori neurochirurgi ,Vasile Ciubotaru respectiv Ligia Tararanu cei care in ultimi 20 de ani au operat cu doctorul Ciurea, cel mai bun in domeniu cu peste 22de mii de operatii pe creier(la ora asta este f inaintat in varsta ,dansul mai mult asista la operatile de la clinica privata Sanador)
    plus un rezident an terminal, sef de promotie a Universitati de medicina CarolDavila ,MariusChelsoi. De ce trei doctori? Pentru ca am aavut o tumoare gigant depistata cand ajunsese la 5cm/5cm/2 cm grosime parietala dreapta.Luni m-au internat , marti m-au operat amanand 3 operatii de hernie de disc.Dupa o operatie de 6 ore in care sansele de supravietuire erau de 50 la suta spre uimirea chiar a lor nu am facut nici semipareza pe partea opusa tumorii respectiv staanga (la care recuperarea ar fi durat aproximativ 1 an cu gimanstica medicala si kinetotarapie).Complicatii dupa operatie am avut incepand cu insomnii , stari de confuzie care aducea si mici atacuri de panicacare. la inceput ma speriau pana le-am constientizat acest lucru facandu-ma sa imi regasesc in timp linistea si autocontrolul.A doua complicatie aa fost legata de dren(furtunasul care vine din interiorul capului pt a se scurge lichid cefalorahidian postoperatoriu cu ceva mici ” reziduri’postoperatori).La majoritatea paacieentilor aceea mica incizie se inchide automat ce este scos drenul.Am fost cusut(doa0r un fir direct in salon :D( a durut putin).A treia problema aa fost aaceea umflatura care se face pe zona operata in care se aduna lichideul cefalorahidian.Nu ceda nici cu bandajari sub presiune mare precedate de punti lombare sau locale.Timpul si rabdarea si increderea in doctorii au fost prioritatile si rezultatele au venit dupa doua saptamani cand punctia lombara a reusit saa dezumfle basica total direct si a fost descoperit un mic por in piele care a fost cusut.A urmat iesirea din spital cu o biopsie care spune ca tumoareaa este oligoastrocitom grad 2 benign).Aproape dupa orice operatie tumoraala la cap raman cateva reziduri celulare(microscopice) care nu pot fi extrase din cauza riscului de a afecta nervi f importanti.Mi sa transmis ca au extrase in afara de maarea tumora si peste 90 la suta din celulele tumorale.Restul de celule urmeaa sa fie rezolvate de radioterapia care am inceput sa o fac (27 de sedinte ) la Clinica Ametyst si de regimul alimentar plus stil de viatza ulterior. In final v-as ruga cu ceva sfaturi legate de nutritia postoperatorie.Multumesc frumos pentru atentie.SANATATE LA TOATA LUMEA !

  14. Paul Claudia /

    Multa sanatate Florin.

  15. Ilinca /

    Buna Diana! De ceva vreme pe parcursul zilei simt ca îmi pierd echilibrul si am o stare de rău, uneori simt ca o sa cad jos din picioare. Cu toate acestea simt ca am o vedere nu foarte buna, am fost la 3 medici oftalmologi si răspunsul a fost ca nu am nicio problema de vedere. Sunt speriata si îmi este foarte teama sa merg sa îmi fac un control din cauza răspunsului pe care îl voi primi. Sunt conștientă ca un control este calea cea mai buna da îmi este foarte frica! Tu ce simptome aveai înainte sa descoperi aceasta problema ? Te rog sa ma ajuți!

    • Ilinca, am văzut abia acum comentariul tău – din păcate nu a fost vizibil pe blog săptămânile astea – și sper că ai decis între timp să mergi la medic să faci un control! Cu drag și gânduri bune, Alis

  16. Butan Florentina /

    Buna Diana,
    Luni voi fi si eu internata pentru o operatie pe creier, lucru care ma sperie teribil,insa acum dupa ce am citit povestea ta am prins mai mult curaj. Am langa mine atat familia , cat si oameni nexunoscuti care ma incurajeaza. Recunosc insa ca exista putina teama, putina teama in ideea ca acasa las un copil de nici 2 anisori, iar pe 19 este ziua ei. Sper si imi doresc din suflet sa fiu acasa de ziua ei, sa o imbratisez si sa vad ca am trecut cu bine peste operatia care ma inspaimanta. Multumesc pentru povestioara ta si multumesc ca ai scris si despre baticut, fix la asta ma gandeam si eu 🙂 , parul creste in timp, important este sanatatea noastra. Dumnezeu ne da doar cat putem duce, asta este o incercare asa cum ai spus si tu! Cu ajutorul medicilor si ajutorul Bunului Dumnezeu voi trece peste! Stiu ca familia mea trece odata cu mine prin asta si oare cum ma simt vinovata ca viata ii supune si pe ei la incercare asa grea, de a.si vedea copilul, sora , sotia si mama trecand printr.o astfel de situatie dar cu credinta in Dumnezeu stiu ca vom trece peste asta impreuna! Iti multumesc pentru fiecare cuvant de incurajare din povestea ta. Prin povestea ta cred ca ai incurajt sute de oameni care au trecut prin asta! Dumnezeu sa iti dea multa sanatate! Sa fim sanatosi cu toti si sa fim optimisti, totul se intampla cu un scop in viata! Doamne ajuta!

    • Florentina, am văzut comentariul cu întârziere și abia acum l-am publicat pe site – sper că operația a mers bine și că te simți bine. Toate gândurile bune!

    • Diana Badiu /

      Buna Florentina,
      Sper că ai trecut cu bine peste această încercare! Așteptăm vești bune. Multă sănătate îți doresc!

  17. Marica /

    Buna Diana!
    Am 43 ani si sunt mama a doi copii, de 16 si respectiv de 11 ani.Am fost operata pe 2 martie 2016. A trecut mai bine de un an. Din pacate la mine nu e la fel de bine. Eu am ramas cu multe urmari postoperatorii. Pareza pe partea operata de sus pina jos si am pierdut auzul pe partea operata.Ochii nu se focuseaza la fel si din cauza asta imi pierd echilibrul, ma deplasez cu ajutorul unui baston. Prima luna am avut probleme cu deglutitia si din cauza asta mi-a fost introdu-sa prin nas o sonda pentru alimentatie. N-a fost vesel. Nu am sensibilitate la durere si temperatura pe partea opusa interventiei. De ce va spun toate acestea? Trebuie sa fiti gata pentru oricare fel de complicatii. In cazul meu riscul era de doar 5%, din pacate pentru mine eu am ontrat in cele 5%. E foarte greu sa accepti sa traiesti intr-un corp lent fiind in suflet iute. Dar asta e. Eu si familia incercam sa ne continuam viata si sa multumim ca este asa bine cum e.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *