Crizele, cadouri ascunse

Crizele, cadouri ascunse

Am văzut oameni călătorind de la tristețe la liniște, de la confuzie la claritate, de la revoltă la pace, de la neputință la auto-asumare. Și toate călătoriile astea au plecat de la o criză personală. Așa cum mi-a spus un client de-al meu, într-un ecou al unui discurs fabulos al lui JK Rowling, exact pe tema crizelor care devin noi începuturi – “Am ajuns la fund. De aici chiar nu mai am unde să mă duc, decât în sus”. “Middle age crisis” nu e doar un mit. Și nu e doar la “middle age”.

Viața fără “Abia aștept!”

Viața fără “Abia aștept!”

se poate trăi și fără “abia aștept”. Prezentul se transformă oricum inexorabil în trecut de la un moment la altul. Copiii sunt doar niște remindere extrem de puternice ale acestei treceri pentru că ei se schimbă atât de repede, nu ai cum să ignori transformarea care îți spune că timpul nu stă pe loc. La ce bun atunci să-l mai grăbim și noi cu nerăbdarea noastră?