Dincolo de spectrul lui “o să vezi tu”…

Cred că ne-ar ajuta pe toți să ne uităm în interior și să ne întrebăm sincer cât de conștienți și asumați suntem noi în rolul de părinți. Când tot ce vezi în rolul ăsta e greul, apăsarea unei responsabilități sufocante, poate ar trebui să te întrebi de ce ai ales să devii părinte de la bun început. Poate “greul” nu e despre copil, poate e despre tine. Despre motivațiile tale, fricile tale, istoria ta personală cu toate traumele ei, relația ta cu partenerul tău.

citește mai mult

Crizele, cadouri ascunse

Am văzut oameni călătorind de la tristețe la liniște, de la confuzie la claritate, de la revoltă la pace, de la neputință la auto-asumare. Și toate călătoriile astea au plecat de la o criză personală. Așa cum mi-a spus un client de-al meu, într-un ecou al unui discurs fabulos al lui JK Rowling, exact pe tema crizelor care devin noi începuturi – “Am ajuns la fund. De aici chiar nu mai am unde să mă duc, decât în sus”. “Middle age crisis” nu e doar un mit. Și nu e doar la “middle age”.

citește mai mult

Învățături din țara mămicilor

Am senzația că deseori punem semnul egal între stima noastră de sine și rolul nostru de mame – deciziile pe care le luăm pentru copiii noștri, indiferent că e vorba de sănătatea, alimentația sau educația lor – devin un fel de măsură a valorii noastre ca ființe umane. Ne identificăm cu copiii noștri în asemenea măsură încât nu mai e loc de altcineva pe lângă noi, nici măcar de bărbații noștri. Și, poate, la un anumit nivel profund inconștient, ne hrănim cu ideea că tații nu vor putea face niciodată pentru copii ceea ce facem noi. Argumentul suprem în multe polemici despre parenting este “ai copii?” sau “ești mamă?”. Dacă nu, taci. Avem nevoie de grupuri formate exclusiv din mame pentru că “doar mamele pot înțelege”.

Și mă întreb. Tații? Cu ei cum rămâne? Pe ei cine îi întreabă cum se simt, ce frici au când li se naște un copil, ce fel de tați visează să fie? Pe ei cine îi întreabă cum le e când iubita lor alege să fie doar “mami”, iar cel mic devine singura ei preocupare? Lor cine le spune că sunt importanți, că cei mici au nevoie de ei la fel de mult ca de mame, că pot și trebuie să fie prezenți și, da, că sunt lucruri pe care numai ei, tații, le pot înțelege?

citește mai mult

Nu, nu ne naștem leneși

Cred că, mulți dintre noi, preferăm să ne chinuim toată viața dacă asta ne dă măcar iluzia că n-am trăit degeaba. Poate că, pentru mulți dintre noi, lenea și blazarea sunt un fel de moarte, iar convingerea că omul e intrinsec leneș și blazat nu face decât să ne dea mesajul – “keep moving or you will die”.

citește mai mult

Oameni măreți

Articolul ăsta este o invitație să vă uitați în voi și în jurul vostru. Să celebrați mai conștient înțelepciunea acolo unde o vedeți, începând cu propria persoană.

citește mai mult

9 luni și un pic mai multă înțelepciune

Copiii noștri merită respect, iubire și grijă, care au nevoie să le fim mentori, generatori de experiențe de învățare, parteneri de joacă, oglinzi limpezi, parteneri de dialog sinceri și deschiși, ghizi înțelepți pe un drum cât mai interesant și conștient înspre vârsta adultă. Au nevoie să trăim și să creștem împreună cu ei, nu să ne petrecem restul vieții făcând lucruri pentru ei.

citește mai mult

Unde te duci și pe ce drum vrei s-o apuci?

Am ajuns să cred că, dacă ni s-ar vorbi încă din copilărie sau adolescență despre ideea de misiune personală și ni s-ar explica cum să ne aflăm valorile, mulți dintre noi am fi mult, mult mai bine echipați să decidem foarte conștient către ce studii să ne îndreptăm sau ce fel de cariere și vieți vrem să ne construim

citește mai mult

O carte pe lună: “A General Theory of Love” (“O teorie generală a iubirii”)

Aș putea să mai scriu mult și bine despre cartea asta, însă nu v-aș putea crea nici un fragment din experiența pe care o veți avea citind-o. Iubirea va rămâne probabil mereu unul din marile mistere ale umanității și eu una mă bucur că e așa, însă pentru mine cartea asta a fost o poartă înspre o înțelegere mai profundă și un respect și mai mare pentru forța creatoare (sau distructivă) a acestei energii fabuloase care este dragostea. Citind-o mi-am dat seama încă o dată că modul în care eu aleg să iubesc și să mă las iubită schimbă nu doar viața mea, ci și pe ale celor mai dragi mie. Iar asta mi-a dat un sentiment de libertate și de responsabilitate extraordinar. Ceea ce vă doresc și vouă.

citește mai mult

De ce vrei copil?

De câțiva ani, de când facilitez workshop-uri de auto-cunoaștere, am nenumărate dialoguri cu părinții care ajung la cursurile mele. Se pare că apariția copiilor, mai mult poate decât orice alt eveniment în viață, îi aruncă pe mulți dintre noi,  vrând nevrând, în...

citește mai mult

Despre Coaching pe bune

Citeam zilele trecute un articol al Iulianei Alexa, redactorul șef al revistei Psychologies. Am rezonat foarte tare cu opiniile ei despre impostura în coaching și invitația la a face alegeri informate când e vorba de piața asta care, la noi, e încă extrem de pestriță....

citește mai mult

Fără rezoluții

Nu am niciun obiectiv pentru 2016. Am doar intenția să mă aduc pe mine în lume, să învăț lucruri noi, să-mi dau voie să trăiesc cu totul și să fiu cu prezentă în fiecare clipă. Aștept cu bucurie să reiau Școala de Coaching cu o nouă promoție, să îmi văd fetița crescând, descoperindu-se pe sine și s-o însoțesc în călătoria ei și să mă bucur de toate proiectele frumoase pe care le creează Viorel și de cele pe care o să le gândim și creștem împreună.

citește mai mult

Viața fără “Abia aștept!”

se poate trăi și fără “abia aștept”. Prezentul se transformă oricum inexorabil în trecut de la un moment la altul. Copiii sunt doar niște remindere extrem de puternice ale acestei treceri pentru că ei se schimbă atât de repede, nu ai cum să ignori transformarea care îți spune că timpul nu stă pe loc. La ce bun atunci să-l mai grăbim și noi cu nerăbdarea noastră?

citește mai mult

O carte pe lună. Brené Brown: “Rising Strong”

Un alt lucru care face cartea asta specială este faptul că se concentrează pe procesul de revenire după un eșec, pe ce se întâmplă când suntem “pe jos”, în “tranșeele” celor mai dificile momente din viețile noastre. Nu este încă o carte despre oameni care au reușit, despre modele, despre povești de succes, despre glorificarea adversității pe principiul “ce nu te omoară te întărește”, ci o carte despre povestea din interiorul poveștii, despre ce se întâmplă înainte de “happy end”, în momentele alea întunecate în care pare că nu mai există nicio luminiță.

citește mai mult

Acceptarea nu înseamnă toleranță. Și invers.

Ce diferență este între a accepta – pe tine, pe ceilalți – și a tolera – a suporta, a fi indulgent față de comportamente cu care nu ești de acord. Aceste două noțiuni sunt sau nu sinonime? Dacă nu, unde se termină una și unde începe cealaltă?

citește mai mult

Despre arta pierdută a curiozității și ascultării

Dacă ascultarea și vorbitul ar fi o piață, aș zice că raportul cerere ofertă e complet debalansat. Toți tânjim după ascultare și mai nimeni nu e dispus s-o ofere. În același timp ne potolim setea asta de a fi ascultați vorbind în exces, chiar și atunci când nimeni nu are chef să afle ce avem noi de zis.

citește mai mult

Ești suficient!

Teama asta, obsesia de a nu fi suficient, nu este ceva ce, odată conștientizat, se rezolvă de la sine. E ceva ce presupune un proces de creștere interioară, de transformare uneori profund dureroasă prin care fiecare dintre noi trece în ritmul său, dacă își dă voie. Dar la capătul celălalt este conștientizarea că deja suntem tot ceea ce speram vreodată să fim.

citește mai mult

Viața după o operație pe creier. Diana Badiu

Pe Diana am cunoscut-o acum mai mulți ani la un curs pe care l-am ținut pentru compania unde lucrează și mi-a intrat în suflet, cu blândețea și zâmbetul ei cald. Abia așteptam s-o revăd la următorul seminar, un an mai târziu, când am aflat că nu va veni și că trecea...

citește mai mult

Să pui răul înainte! Sau mai bine nu!

Să fie oare posibil ca aceste două lumi în care pare că trăim – una gri și plină de pericole și alta însorită și plină de oportunități că coexiste? Să fie oare posibil ca singurul criteriu pentru a decide în care dintre ele vrei să trăiești să fie propria alegere?

citește mai mult

100 de zile de fericire. 100HappyDays

În lumea asta, în care multora ne e mai ușor să ne plângem decât să ne bucurăm, n-ar fi rău să trăim treji și conștienți și câte un pic de fericire. Mai exact măcar o clipă. În fiecare zi. 100 de zile. Sau mai mult 🙂

citește mai mult

Viața în “Oceanul Albastru”

Răspunzând cu sinceritate la întrebările astea putem, cred eu, să ne creem o lentilă prin care să vedem mai degrabă oportunități decât amenințări, să găsim lecții după fiecare eșec în locul frustrării și care să ne ajute să ne definim locul în lume, nu să ne luptăm să ne facem loc.

citește mai mult

Școala de Coaching Mind Learners

Misiunea Programului de Coaching Transformațional Mind Learners este să pregătească coachi excepționali, care vor deveni capabili să genereze transformări profunde în organizațiile pentru care vor lucra și pentru clienții pe care îi vor servi.

citește mai mult

Nu suntem poveștile noastre

Să devii conștient de rolurile pe care ai ales să le joci, de legătura lor cu povestea ta de viață și să descoperi că tu nu ești rezultatul poveștii tale, ci creatorul ei, poate fi un moment de cotitură în viața oricăruia dintre noi.

citește mai mult

O carte pe lună. “Călăul Dragostei”. Irvin Yalom

Cu toții ne luptăm cu temeri, blocaje, bagaje emoționale cărate prin viață din vremuri în care eram prea tineri ca să știm ce să facem cu ele. Cu toții avem nevoie la un moment dat de cineva care să ne asculte fără judecată, care să ne fie oglindă și care să creadă despre noi că vom ieși la lumină, că suntem frumoși și buni și plini de resurse, chiar acele clipe negre în care noi înșine nu mai găsim puterea să credem.

citește mai mult

Prieten cu Umbra sau bine că nu ești Albă Ca Zăpada

Einstein spunea că definiția nebuniei este să faci același lucru așteptând rezultate diferite. Poate că e valabil și în relația asta controversată cu propria Umbră. Poate că merită să ne mai oprim un pic din fuga asta de sine și să o privim în ochi. Să ne împrietenim cu ea. Că vedem dacă nu cumva e de-a dreptul eliberator să NU fii Albă ca Zăpada și totuși să-ți placă de tine, cu tot cu Maștera dinăuntru, știind mereu că poți să alegi.

citește mai mult

Părinți, copii și moșteniri emoționale

Uneori îmi imaginez o lume perfectă în care oamenii ar fi îndemnați să se cunoască pe sine cu adevărat înainte de a alege să aducă pe lume o altă ființă umană. O lume în care, pe lângă securitate financiară, școli de prestigiu și un cont sănătos în bancă, părinții s-ar preocupa conștient pentru a da copiilor lor o moștenire emoțională “curată”. O lume în care cei mari nu vor mai pasa propriul bagaj de frici și limitări copiilor lor. O lume în care adulții se vor simți mai puțin responsabili de soarta celui mic și mai mult de propriul destin și alegeri.

citește mai mult

Despre “Trebuie”, “Nu se poate”, “Încerc” și alți tirani

Sunt oameni care trăiesc făcând ceea ce simt că s-au născut să facă. Nu e mereu ușor. Nu e comod. Drumul asumării de sine aduce deseori cu sine nesiguranță, frică. E greu să croiești poteci prin hățișuri neumblate. Autostrăzile deja bătătorite te invită mereu cu iluzoria lor aură de siguranță. Și totuși, câtă bucurie e pe drumul ăla pe care tu și numai tu l-ai ales! Câtă libertate într-o viață în care nu mai știi sigur unde o să fii peste cinci ani, însă știi cu certitudine de ce ești astăzi aici.

citește mai mult

Și ce e, totuși, coaching-ul ăsta?

Coaching-ul nu este doar o altă modă. Voi, eu, putem fi coachi pentru noi înșine și pentru cei dragi nouă. Nu avem nevoie de cursuri sofisticate pentru asta, ci doar de o disponibilitate sinceră de a asculta, capacitatea de a ne abține să judecăm și să presupunem că noi suntem deținătorii adevărului absolut și, în cele din urmă, curajul de a pune acele întrebări care chiar contează nu pentru noi, ci pentru celălalt.

citește mai mult

Dezvoltarea personală – dincoace de clișee

Dezvoltare personală. În jur se vorbește foarte mult despre asta.  Se pare că expresia a devenit o mare găleată în care sunt amestecați toți cei care, într-un fel sau altul, predau, fac coaching sau terapie, scriu sau vorbesc despre subiecte legate de învățare,...

citește mai mult

Viața din frică. Viața din iubire. Sau de ce să fim “albaștri”

Cum să explic că dragostea și frica sunt două forțe care ne conduc viețile? Că suntem niște ființe care au evoluat milioane de ani conduse de instinctul de supraviețuire luptă/fugă și că același instinct care ne-a salvat viețile în savană ne determină acum să ne “mâncăm” fără niciun sens unii pe alții? Că, în ciuda acestui instinct prezent în fiecare dintre noi, toți venim pe lume deschiși, încrezători și plini de lumină, ca și cum asta ar fi starea zero, starea de început, când purtăm cu noi energia iubirii necondiționate, a altruismului, a colaborării pe care apoi le uităm odată ce începem să învățăm frica și ni se declanșează ancestralele instincte de auto-protecție.

citește mai mult

Ce am învățat despre fericire în 31 de ani

Am învățat că o să tot învăț despre fericire în fiecare zi și că o lecție învățată nu e nicidecum un sfârșit, ci deschide de fiecare dată ușa pentru lecția următoare. Am învățat că, oricâte cursuri aș ține și oricât coaching aș face, niciodată n-o să fiu mai mult decât o elevă în propria mea viață. Și sunt tare fericită cu asta.

citește mai mult