De ce câștigă Tudor Chirilă Vocea României? O perspectivă psihologică

De câțiva ani buni televizorul este mobilă la noi în casă. Ne uităm foarte rar, și atunci doar la filme sau emisiuni care ne inspiră. “Vocea României” a rămas singura emisiune pe care o urmărim cu drag, sezon de sezon. Pentru mine, ca și pentru mulți alții care îndrăgesc show-ul ăsta, vinerea e prilej de a descoperi voci proaspete, de a admira oameni talentați și de a mă bucura de creativitatea unor artiști cu experiență (antrenorii) care ghidează și susțin niște (mai mult sau mai puțin) începători să-și depăseașcă limitele și să creeze momente memorabile în conștiințele celor de acasă.

Dincolo de a privi emisiunea asta ca un spectator iubitor de muzică, de cel puțin trei sezoane o privesc prin ochii coach-ului și consultantului în cultură organizațională. Prin lentila asta, dincolo de conținutul emisiunii, pentru mine e absolut fascinant procesul psihologic din spate – dinamica din echipa antrenorilor, relațiile dintre ei, relația fiecăruia cu el însuși, așa cum transpare ea dincolo de ecran și, dacă privești suficient de atent, modul în care maturitatea lor emoțională se reflectă în rezultatele ehipelor pe care fiecare le păstorește.

De trei sezoane câștigă, fără drept de apel, oameni antrenați de Tudor Chirilă. Au fost oameni pe care i-a “salvat” după ce fuseseră respinși din echipele altor antrenori sau oameni pe care i-a avut în echipa lui de la bun început. Deja, după trei sezoane, s-ar putea spune că e dincolo de pură șansă ca în echipa lui Tudor să fi ajuns, de fiecare dată, cei mai buni concurenți (sau, cel puțin, cei mai simpatizați de public). La fel cum este dincolo de șansă ca, de doi ani încoace, Loredana să nu fi avut niciun concurent în finală.

Pentru mine, a privi show-ul ăsta a devenit un exercițiu șocant de asemănător cu cel pe care îl fac de câteva zeci de ori pe an, când lucrez cu echipe a căror dinamică de grup o măsor cu instrumente psihometrice validate științific și cu care, apoi, am discuții lungi despre cum modul în care gândesc fiecare dintre ei și interacționează apoi cu alții are un impact direct în performanța fiecăruia și în performanța grupului per ansamblu. Spre deosebire de lucrul cu clienții mei, unde tot ce aflu rămâne confidențial și păstrez pentru mine orice lecții descopăr (și sunt foarte  multe), povestea Vocea României se desfășoară în spațiul public, e un tablou la care asistăm toți în fiecare toamnă. Tocmai de aceea, aș vrea să împărtășesc cu voi analiza mea, izvorâtă din experiența unor mii de ore de facilitare și coaching, aplicată antrenorilor de la “Voce” și din care, poate, o să înțelegeți dintr-o altă perspectivă de ce unii au mai mult succes decât alții, dincolo de simpatiile, antipatiile și părerile personale ale fiecăruia dintre noi.

Înainte să continui vreau să menționez că observațiile mele nu au în spate nicio preferință specială pentru niciunul din personajele pe care le analizez. Sunt toți artiști pe care îi simpatizez. Sunt oameni pe care nu îi cunosc personal, deci nu pot decât să împărtășesc niște observații obiective, comportamentale, așa cum s-au văzut ele, din sufrageria mea, în fiecare vineri. Scopul articolului ăstuia este să vă ajute pe voi, cei interesați de comportamentele umane, de modul în care gândim și legătura exrem de puternică dintre mindset-ul pe care îl avem și rezultatele pe care le obținem în viețile noastre, indiferent cu ce ne-am ocupa.

Instrumentul pe care îl utilizez în lucrul cu indivizi și grupuri se numește Circumplex. Este un set de douăsprezece stiluri de gândire și comportamente pe care oamenii sau grupurile le pot avea în diverite situații și care duc la rezultate foarte diferite. Instrumentul a fost creat de o companie fondată de un grup de psihologi și sociologi (Human Synergistics) care, de peste 40 de ani, studiază comportamentele umane în zeci de țări din toată lumea. În toți acești ani ei au strâns o bază fabuloasă de date despre moduri în care oamenii gândesc la nivel individual, despre modul în care funcționează echipele și despre ceea ce se numește “cultura organizațională” – acel ansamblu de convingeri și valori colective care determină cât de bine sau de prost te simți într-o organizație în care ai ajuns să lucrezi, dar și cât de bune sau de proaste vor fi rezultatele acelei organizații pe termen scurt sau lung.

Așa arată Circumplexul (puteți găsi o versiune interactivă pe site-ul celor de la Human Synergistics):

circumplex_pg

E, în esență, un grafic, care ne spune o poveste foarte simplă și, în același timp, foarte complexă. Oamenii pe lumea asta sunt mânați, emoțional vorbind, de două forțe – teama și încrederea. Oamenii care trăiesc mai degrabă din teamă încearcă permanent să își creeze cadre sigure, în care să fie la adăpost de pericol (fizic sau social). Și cum poți fi la adăpost? Păi simplu – o variantă este să fii agresiv – te impui cu orice ocazie, controlezi tot ce poate fi controlat, ești în permanentă competiție cu ceilalți și profund preocupat să demonstrezi mereu că ești cel mai bun, vânezi greșelile altora, ești orgolios, îți e teamă de eșec, simți nevoia să faci totul perfect și, în general, faci în așa fel încât să nu sufle nimeni în fața ta (asta este abordarea defensiv agresivă- ilustrată cu roșu pe diagramă). Altă variantă este să fii pasiv – ești excesiv de amabil și ai grijă să nu superi niciodată pe nimeni și să fii plăcut de toată lumea, respecți toate regulile, permiți altora să decidă pentru tine și eviți cât poți orice responsabilitate (astea sunt stilurile pasiv-defensive, ilustrate cu verde).

Ce fac oamenii conduși în viața lor de încredere? Păi ceva foarte diferit. Atunci când nu ai nimic de apărat (nici ego, nici imaginea ta în fața altora, nici securitatea ta financiară sau orice altceva pe care îți e teamă că l-ai putea pierde) devii mult mai autentic și deschis. Oamenii constructivi, căci așa se numesc cei mânați de încredere, sunt mult mai orientați pe rezultate, mult mai dispuși să-și asume riscuri, mult mai curajoși în a-și asuma cine sunt și a-și da voie să fie diferiți, mult mai dispuși să fie creativi, să riște, să vină cu idei inovatoare, mult mai aplecați spre a-i dezvolta pe alții, a-i asculta pentru a-i înțelege, nu pentru a-i contrazice, a transmite din înțelepciunea lor având în același timp respect pentru capacitățile celorlalți, a-i acccepta pe alții așa cum sunt, mult mai animați de un spirit autentic de echipă și mult mai înclinați spre colaborare, în loc de concurență (astea sunt comportamentele marcate cu albastru pe diagramă).

Niciunul dintre noi nu se poate încadra exclusiv în niciuna dintre cele trei categorii de stiluri de gândire de care am povestit – cu toții avem porniri pasive sau agresive și porniri constructive. În general, când suntem mici, instictul nostru este în direcția constructivă. Suntem curioși, creativi, dornici de explorare, nu avem prea multe frici. Din păcate, ne naștem cu o capacitate (genetic determinată și care ține de instictul nostru de supraviețuire) de a învăța frica foarte repede. Așa dezvoltăm, în timp, stilurile pasive și agresive și e nevoie, la vârsta adultă, să facem muncă de autocunoaștere, conștientizare și transformare personală pentru a ne întoarce la stilurile constructive sau, în limbaj foarte simplu, a deveni mai înțelepți.

Din primii ani de viață ni se spune că viața e plină de pericole, că toată existența e o luptă, că fără competiție nu se poate, că lucrurile trebuie făcute într-un anume fel pentru că “așa se face”, că o problemă are o singură soluție corectă. Suntem învățați să colorăm între linii, să primim întrebarea și, ca niște roboței, să dăm răspunsul corect. La școală totul e o competiție, fiecare pentru el și împotriva altuia (pe principiul “cât ai luat?” urmat de “al lui Popescu cât a luat?” sau “care a fost cea mai mare notă?). Copiii sunt prea preocupați să concureze între ei ca să mai aibă energie să învețe ceva unii de la alții sau să se potențeze reciproc în vreun fel. Învățarea devine uni-direcțională – de la profesor la elev. Notele ajung să devină etichete care exprimă valoarea umană a unui copil – “copil de 10” versus “copil de 7”. Copiii “de 10” sunt invidiați sau chiar urâți de cei “de 7”.  Toată învățarea e pur cognitivă, nimeni nu se ocupă și de latura emoțională. Nimeni nu ne învață să ne identificăm și înțelegem emoțiile proprii sau pe ale altora, să comunicăm constructiv, să rezolvăm înțelept conflicte, să construim împreună cu alții, să creăm relații mature, să ne dăm seama când frica ne roade pe dinăuntru și ne conduce deciziile sau să fim capabili să cultivăm în noi înșine încrederea și echilibrul.

Așa se face că mulți dintre noi habar nu avem, la vârsta adultă să lucrăm în echipă, ne e teamă de necunoscut, avem probleme cu încrederea în sine, încercăm din răsputeri să proiectăm în exterior o imagine cât mai pozitivă și care să acopere cât mai bine vulnerabilitatea (cu care nu prea știm ce să facem), suntem într-o cursă pentru succes cu orice preț, pe pilot automat, pentru că succesul a devenit modul în care ne valorizăm pe noi înșine. În același timp, mulți ne blocăm când ni se cer idei și contribuții originale și chiar ajungem să credem că noi nu suntem creativi, nu știm să ne gestionăm eficient emoțiile și deseori avem izucniri agresive sau nepotrivite (din prea mult stres acumulat și neprocesat conștient) fix în relația cu oamenii pe care îi iubim cel mai mult – partenerii sau copiii noștri.

Această lungă paranteză teoretică fiind închisă, să revenim la analiza asupra dinamicii de la show-ul Vocea României și a legăturii dintre profilele antrenorilor (atât cât pot să intuiesc eu văzându-le comportamentele) și rezultatele echipelor lor.

Tudor Chirilă a venit la Voce acum trei sezoane ca un outsider. Era băiatul de la Vama, un actor,  un rocker, un tip care scrie pe blog postări inpiraționale pentru puștime. La început, atitudinea celorlalți antrenori față de el a părut prietenos – condescendentă. La urma urmei, fiecare dintre ceilalți avea un loc foarte clar și necontestat în industria muzicală și erau siguri de ei în contextul emisiunii. Apoi, pe măsură ce s-a derulat fiecare etapă a concursului, am început să observ cum Tudor se detașează ca o voce distinctă. E foarte direct și autentic, fără să-i fie teamă că ar putea supăra pe cineva, dar fără să fie bădăran. Își exprimă fără rezerve opinia pozitivă despre concurenții altor antrenori și spune direct și ce nu-i place. Are o atitudine care evită jocurile de putere, nu pare să se compare cu alte echipe, se concentrează destul de mult pe echipa lui și ce poate face cu ea. Creează pentru concurenții lui niște momente originale, out-of-the box, riscă chiar și atunci când alegerea lui ar putea fi nepopulară, aduce la Voce stiluri de muzică sau melodii de nișă sau încurajează concurenți care, la prima vedere, nu par să aibă șansa să câștige votul maselor. Pe Tudor nu par deloc să-l intereseze toate considerentele astea de politică, nu pare să vrea să facă pe plac cuiva, nici măcar publicului. Pare mereu foarte preocupat să creeze momente frumoase, memorabile, să scoată și concurenții, și privitorii din zona de confort, să îi pună pe gânduri, să creeze emoție – spune în repetate rânduri că asta e misiunea lui la un show de muzică – să inspire, să bucure. Nu pare să lupte pentru voturi.

În timpul ăsta, ceilalți antrenori au fiecare stilul lor, foarte predictibil. Loredana e mereu diplomată, comentariile ei despre performanța diferiților concurenți sună foarte similar, vorbește în termeni generali, evită  afirmații care ar putea stâri controverse (cel puțin în primele două sezoane). Alegerile ei de concurenți și de piese au toate un stil comun. Sunt destul de puține momentele în care surprinde, în care scoate un concurent din zona de confort. Dacă omul cânta latino la preselecție, latino cântă până e eliminat din concurs.

Smiley e drăguț. Cald. Amabil. Binevoitor. Generos. Blând. Se vede că se implică mult emoțional și pare genul de antrenor pentru care e important să aibă o relație bună, lină și armonioasă, de prietenie chiar, cu cei pe care îi pregătește. E amabil și politicos și cu ceilalți antrenori. Poate prea amabil.

Moga are niște puncte comune cu Tudor, venind din altă direcție muzicală. Și el e destul de direct și nu se teme să spună ce gândește. E însă mult mai tactic în alegerile pe care le face, își gândește în mod clar momentele în moduri care știe că vor avea priză la public și vor genera voturi, pare mult mai preocupat de rezultatul final. Pare stresat când e presiunea mare, pare că vrea să-i iasă perfect și că suferă când nu se întâmplă.

După succesul surprinzător din prima ediție, am văzut o evoluție în modul în care antrenorii s-au comportant în ediția doi și, în particular, în ediția trei cred că stilurile pasiv-agresive ale fiecăruia dintre ei s-au văzut cel mai bine. Loredana a devenit mult mai incisivă, cu atacuri directe la Tudor, cu critici la adresa concurenților lui, chiar în etapa în care erau în duel cu ai ei și publicul urma să voteze (moment în care, în general, din spirit de fair play, fiecare antrenor dă feedback doar propriului concurent și cel mult îl felicită formal pentru perfomanță pe celălalt). Moga a părut mult mai stresat, mai încrâncenat iar Smiley și-a pierdut din calmul și amabilitatea lui obișnuite și a sfârșit prin a compune o piesă pentru finala de sezon trei în care îndemna publicul în mod explicit să-i voteze concurentul în defavoarea concurenților lui Tudor.

Dacă echipa asta de antrenori ar fi fost o echipă reală (ceea ce nu sunt, fiind doar un show de televiziune în care formatul oricum îi pune în concurență unii cu ceilalți) aș fi spus că am asistat la coalizarea tuturor împotriva unuia. Până la final nu a mai rămas nici măcar umbra vreunei amabilități între ei, nici măcar de dragul spectacolului n-au părut că îl felicită la final pe Tudor pentru a treia victorie. Ba chiar, în scurtele cadre de final, am zărit niște expresii acre, scrâșnete printre dinți, o Loredana care îl consola ostentativ pe Smiley și niciunul dintre cei trei care să îi strângâ mâna lui Tudor sau s-o felicite pe fata de 17 ani care a câștigat ediția de anul ăsta. Spiritul competitiv al celorlalți trei antrenori a câștigat în fața înțelepciunii pe care, poate, în condiții de mai puțină presiune, ar fi putut-o avea fiecare dintre ei. Show-ul a devenit o luptă iar publicul o armă care să zdrobească pe cineva pentru a servi orgoliului altcuiva. Nu a mai fost despre bucurie, despre entertainment, despre ce spectacol poate crea fiecare antrenor pentru public, ci despre cine iese mai puțin șifonat dintr-o confruntare a ego-ului. Insecuritățile acestor oameni deștepți, de succes, care, cel puțin teoretic, sunt într-un moment al carierei în care au demonstrat tot ce se putea demonstra, au ieșit în mod foarte evident, aproape dureros, la iveală.

În tot timpul ăsta, Tudor a părut să nu se abată în niciun fel de la traiectoria lui obișnuită din ultimele trei sezoane. Și-a văzut de echipa lui. A răspuns punctual atunci când i s-a părut că trebuie să-și apere deciziile sau pe cineva din echipa lui, a evitat comentariile critice la adresa altora, s-a concentrat mereu pe concurenții lui. S-a comportat de parcă ar fi fost într-un fel de bulă în care celelalte echipe nici măcar nu ar fi existat. Din nou a riscat cu niște momente surprinzătoare și non-conformiste. Și a câștigat. Din nou. Nici măcar n-a sărit ostentativ în sus de bucurie când s-au anunțat rezultatele. Și-a îmbrățișat concurenta și colega, antrenoarea de voce. S-a comportat firesc, modest și poate, în mod ironic, deloc teatral.

Pentru mine tot spectacolul ăsta a fost, dincolo de show-ul muzical, un spectacol al psihicului uman în acțiune. Un spectacol în care încrâncenarea și teama de eșec au pierdut în fața încrederii, curiozității și bucuriei de a crea ceva frumos, indiferent de rezultat. Iar publicul a ales simțind poate, intuitiv, tot curentul ăsta emoțional din spatele momentelor, cântecelor, probelor.

Văd spectacolul ăsta al maturității sau imaturității emoționale în fiecare zi. Văd companii care pierd clienți pentru că vând atât de agresiv și sunt atât de concentrate pe câștig încât pierd din vedere fix nevoile celui care ar trebui să cumpere. Văd manageri care zdrobesc motivația echipelor lor și-și sabotează singuri rezultatele tocmai pentru că le pasă mai mult de cifre decât de oameni. Văd oameni care trăiesc sub stres, veșnic în defensivă și veșnic preocupați să nu greșească sau să nu “dea prost” și sfârșesc, ca într-o profeție autoîmplinită, să obțină fix lucrurile de care le este cel mai teamă.

Cred că una din marile lecții, poate ascunse privirii, din povestea Vocea Românei, este lecția că succesul vine mai ușor către cei care nu-l caută cu tot dinadinsul, către cei pentru care rezultatul final e o consecință, nu un scop în sine, către cei mânați mai degrabă de încredere decât de frică și care fac lucrurile pentru că au sens, pentru că se bucură făcându-le, pentru că vor să iasă din zona de confort, să se provoace pe ei și pe alții, nu pentru că stima lor de sine atârnă de laurii efemeri pe care i-ar putea primi. La final, poate că ai o șansă mult mai mare să ajungi acolo unde îți dorești și să te bucuri cu adevărat de destinație atunci când reușești să savurezi, fără grabă, și călătoria până acolo. Poate că viața toată ar putea fi mai fericită și împlinitoare dacă ai accepta a priori că ești un om bun, valoros și întreg cu toate imperfecțiunile tale, că o să faci greșeli și că poți învăța ceva din ele, că ai potențial pe care merită să ți-l explorezi pentru că poți, nu pentru că trebuie și că, dacă e să te autodepășești, o poți face doar din curiozitate și bucuria de a vedea ce ești în stare să devii, nu din teamă, nevoie de a demonstra și un gol interior pe care niciodată, niciun succes exterior, n-o să-l poată umple.

115 Comments

  1. Alexandra /

    imi place tare mult ce ai scris! cred ca este tare greu si iti consuma foarte multa energie la inceput sa alegi mereu varianta de ïncredere”, teama este mult mai la indemana. Dar si cand reusesti sa alegi increderea, este totul mult mai placut, devine mai usor incet, incet! este tare frumos acest articol!

    • Cred că e un proces lung și greu, într-adevăr, Alexandra. După ani în care am fost condiționați de frică, durează drumul până la contactul cu înțelepciunea aia pe care am avut-o atât de firesc atunci când eram copii. Și da, și eu cred că viața se schimbă fundamental când alegi încrederea.

      • Gabriel Bușu /

        Alegi încrederea? Nu ține mai degrabă de caracterul și personalitatea individului decât de alegere?

      • Gheorghe /

        N-am citit de mult ceva asa de logic si profesionist.De regula pe FB apar tot felul de “scrieri” care sa atraga Like-uri ceea ce-mi displace profund.

      • Felicitari Alisana! Un articol briliant! Super pertinent si inteligent. Se vede de departe de ce unii, artisti, precum Loredana, au voce, nimic de zis. Ceva lipseste. Poate autenticitatea aia diamantina si simpla, fara atatea fitze.
        Poti sa faci orice sa iesi in evidenta, insa nu despre asta este vorba pe aici. Oricine poate face asta si e absolut ok sa porti parul roz daca simti asta, fa-o natural si fara ostentatia obositoare. Putini sunt veritabili, curajosi, isi permit sa fie vulnerabili..si mai stiu sa si piarda.
        Face parte din viata ca si psihologia FINA umana pe acre ai surprins-o briliant!

    • Comentariul este unul foarte frumos, de asemenea.

  2. As fi tare curioasa sa îi văd pe cei 4 antrenori în primii 3-4 ani de viață. Sa văd cum se jucau și cu ce adulți au interacționat.

    • Andreea ce ai putea sa-mi spui mai mult despre cei 3-4 ani din viata, sunt mama si ma intereseaza.Multumesc.

  3. Mihaela Ruau /

    Mulțumesc Alice pentru Vocea Adevărului!
    Sarbatori frumoase !

  4. OMG! Ce ,,scriere” Multumesc din suflet! Mi-ai spus in cuvinte ceea ce simteam cu inima si nu stiam!

  5. Boris Nicolof /

    Alături de ce spuneți dumneavoastră, mai este un element major în ecuație: doamna doctor Gabriela Dutescu, secondanta lui Tudor Chirilă în antrenarea și pregătirea concurenților. Este un profesionist al sunetului, care știe ce și cum să dezvolte la concurenți.

  6. Buna Alice,
    Multumesc pentru lectiile predate. Cu ajutorul tau încet încet ajung sa mă descopăr si sa inteleg mai bine oamenii din jurul meu.
    Îmi doresc sa ajung la unul din cursurile tale si sper ca anul ce vine, voi reusi sa-mi îndeplinesc dorinta.Multumesc pentru tot!

  7. Exceptional articol scris cu multa competenta….multumesc !

  8. Interesant articol, dar uite care este opinia mea. Tudor nu este un “sfant al spectacolului” genial si luminos in misiunea lui, cum reiese din a 2-a parte a articolului. El ramane impertinent, ironic si abraziv pana in ultima secunda si asa va fi si la anul. Gura mare si faptul ca se baga tot timpul in seama il fac memorabil. Traieste din si pentru conflict, iar concurentii lui culeg roadele.
    Nu alege piese asa de originale precum se crede, ci piese vechi, cu popularitate de zeci de ani si de milioane de fani. Opera si music hall pot parea genuri inedite pentru adolescentul roman actual pasionat de calculator, dar de fapt sunt chestii verificate, cu o mare priza la publicul larg.
    Asa ca mai bine ar trebui investigat de ce nu aplica si ceilalti antrenori trucurile astea evidente. Poate concursul s-ar mai echilibra putin.

    • Valentin /

      Oare nu asta înseamnă arta?

    • Excelenta completarea la o analiza foarte interesanta ; pentru ca da , o consider mai mult o completare necesara observatiilor d-nei consultant . Asa e Tudor cum spuneti , dar meritul nu e cu nimic mai mic si nici nu inseamna ca Alis n-a punctat foarte bine. Felicitari!

    • Catalin Hogas /

      Stai jos ca nu ai inteles nimic din ce s-a scris, esti doar prizoniera propriilor tale antipatii.

    • Catalin Hogas /

      Si ca o completare, nu sunt deloc fan Tudor Chirila cum dealtfel nu sunt un ascultator al muzicii niciunuia dintre jurati, dar nu poti nega creativitatea si modul inedit in care el si-a pus in valoare concurentii. Si mai are un merit, acela ca atunci cand ii alege, are o intuitie care-l ajuta sa descopere ulterior calitati nebanuite in cei cu care face echipa (care dintre ceilalti jurati s-ar fi gandit ca fetita aceea de 17 ani poate canta atat de bine Handel).

      • Culai Roman /

        Catalin Hogas, cred ca fiecare om are dreptul la propria opinie, fie ca ne convine sau nu. Sincer, dintre toti, Tudor este (sau era mai pe la inceput, fiindca pe parcurs s-au mai linistit “replicile”) cel mai antipatic, (chiar badaran), dintre toti, mai ales in momentele cheie ale spectacolului… Totusi, nu-mi dau seama daca este pur si simplu norocos sa aiba in preajma un om de o reala valoare ca doamna Dutescu, sau e vorba de o intuitie nativa astfel incat sa puna perfect in valoare vocile pe care le-a ales sau de care a fost ales. Cu totii suntem constienti ca au existat voci cel putin la fel de valoroase ca ale castigatorilor ultimilor trei editii, dar antrenorii n-au fost deloc inspirati sa le valorifice la cel mai inalt nivel. Cu mare regret am constatat de fiecare data cum melodiile alese nu se “pliau” perfect pe concurenti, nu fiindca aveau ghinionul sa fie tocmai atunci raciti (desi ultima data cred ca viroza a fost o mare piedica in calea performantei), ci pur si simplu antrenorii, chiar adevarati profesionisti, sunt total neinspirati, sau pripiti, sau subiectivi sau… prost sfatuiti! Cred ca uneori, chiar concurentii ar putea fi cu mult mai inspirati in alegere, decat antrenorii! Nu am nimic cu Tudor Chirula, si sincer ma bucur pentru castigatoarea “Vocei”, care este pe merit o castigatoare. Doar ca lipsa de rezultat a celorlalti trei antrenori, ii pune intr-un con de umbra nemeritat, fiindca de departe, pe plan profesional, sunt cu mult mai buni decat Tudor. TOTI! Din pacate (sau fericire!), “fotbalul se joaca pe goluri!” Oricat am fi de sentimentali, trebuie sa acceptam rezultatul final, indiferent daca “jucatorul” a avut o zi buna, sau ceilalti una proasta, indiferent daca unii au jucat cu vantul in fata, iar altii au avut avantajul vantului, indiferent daca unii au avurt galerie mai mare, iar altii au primit doar huiduieli… fotbalul se joaca pe goluri!…

    • Carmen, observațiile tale sunt pertinente. Tudor nu e nici pe departe un ‘sfânt’. Ce vad la el este o determinare si o perseverență specifică unui anumit profil psihologic, care este în același timp critic si ironic sau sarcastic. Iar asta e evident dacă te uiți mai degrabă la felul cum comunică. Sunt memorabile unele replici acide ale lui Tudor adresate Loredanei, dar totuși constructive prin atitudine.
      Alis, mi-ai luminat ziua citind articolul tau. PS: copiii mei cresc cu cantecele lui Chirila si suntem fani Vocea României. Întâmplător, e tot singurul show la care ne uitam in familie

    • Carmen, nu cred că problema se pune în termeni de “sfânt” – eu nu am pus niciun moment etichete de pozitv sau negativ în analiza mea. Nu cred că unul dintre antrenori este mai bun sau mai rău decât altul – nici nu știu ce ar însemna “bun” sau “rău” oricum în contextul unui show ca ăsta. Cred însă că Tudor este, în momentul ăsta, cel mai echilibrat emoțional dintre cei patru și că asta contribuie major la succesul lui. Și mai cred că toți avem ceva de învățat din asta.

      • OvidiuB /

        super-felicitari pentru atitudinea de a nu pune etichete. imi amintesti cu drag de Mathieu Ricard care spunea ca faptul de a trai prin comparatie ne provoaca multa durere/tristete. cum ar arata o lume ne-dualista? perfecta? glumeam:)

  9. Roxana V /

    Iti multumesc:) AI reusit sa demonstrezi cu fundamente bine alese ce am gandit si eu, dar nu stiam cum sa exprim…in termeni coerenti.

  10. Mihaela /

    Incredibila analiza, am citit cu sufletul la gura! Corecta si obiectiva.
    sau poate doar cred asta pentru ca mi-a placut ce am citit… Dar ce mult mi-a placut!!!

  11. Daniela /

    Foarte frumos scris!! Util, constructiv si inspirational, multumesc pentru trairile pe care le-am avut citindu-l, mi-am readus aminte de ceea ce este cu adevarat important si real!

  12. Foarte interesant articolul. However, as remarca simptia pt tudor – mai mare decat pt ceilalti antrenori – si pe care o negi in debutul articolului. Tudor l-a atacat de foarte multe ori pe Moga si pe Loredana, fara motiv in timpul concursului. Iar frustrarea acestora s-a vazut pe tot parcursul emisiunii. Daca Loredana a ripostat doar in imaginatia ei simtindu-se autentica, Moga a cautat aprobari pe tot parcursul sezonului de la Chirila. Iar Smiley nu are cultura muzicala necesara crearii momentelor sclipitoare, in timp ce Tudor castiga aici detasat. Deci e un mix de factori.. Si sigur ca e si un joc psihologic, acesta fiind motivul pt care si brenciu castiga chiar si cand concurentii nu meritau deloc. Iar Brenciu era/este politic, mincinos, subiectiv insa total autentic.

    • Costin are dreptate, autenticitate, joc psihologi, a fost ceva hartuiala Tudor-Loredana, Tudor-Moga, deloc fairplay, si dincolo de orice freemind, true, ….cu asta nu sunt de acord.Sa fie formatul, sa fie rautate, nu stiu. Publicul a fost incepand inca de atunci un pic subjugat Celui mai obraznic din clasa.Lucru pe care cu totii il stim. Acum cum raspunzi acestui buling matur la tv, si din nou Maturitatea si Increderea sa stralucesti pentru ca Tu Esti valoros no mather what…..Si asa ar fi atras si masele cele slabe de minte atrase de Obraznicie si tupeu.

      • Gheorghiu Mirela /

        Adevarul acesta este verificat!Obraznicia si tupeul subjugă…sunt ca si vrajiti oamenii ,de catre cel care are mai mult “curaj” decat ei insisi…

    • Costin, rostul articolului meu a fost tocmai să ofere o perspectivă care să transceadă simpatia sau antipatia. Într-un show ca ăsta totul e despre emoții și toți suntem, cu siguranță, subiectivi. Toți avem preferații noștri. Mie una îmi place de toți cei patru antrenori, din motive diferite. Loredana e o profesionistă care s-a inventat de nenumărate ori și are una dintre cele mai longevive și de succes cariere din industria muzicală de la noi, Moga e un producător cu fler extraordinar iar Smiley are un vibe foarte bun și reușește să creeze muzică de masă cu mesaje mai profunde decât cele pe care le-ai aștepta de la muzica de masă, plus că el, ca energie, e un om pozitiv și o prezență foarte plăcută. Tudor e foarte creativ și autentic.
      Dincolo de impresiile mele personale, analiza din articol se bazează pe un model de măsurare comportamentală care nu se uită la păreri, ci la comportamente – care pot fi observate și interpretate obiectiv. Și, desigur, ca orice analiză asupra comportametului uman, e imperfectă și nici n-am pretenția de a deține vreun adevăr absolut.
      Mesajul e mai degrabă o invitație la reflecție pentru cititori, decât orice altceva.

      • Duglas Papanicu /

        Articolul este scris de un profesionist si asta transcede tocmai din abordarea si argumentele pe care le-a prezentat. TE FELICIT !!!
        In alta ordine de idei, chiar si pentru faptul ca a iscat atatea comentari si pareri personale nu trebuie decat sa ne bucure; in Romania mai sunt si oameni care gandesc si care isi permit luxul de a-si exprima public parerea. Faptul ca suntem atat de diferiti ( citind parerile voastre) nu ma face decta sa ma bucur ca pot vedea prin ochii vostri mai mult decat prin mintea si ochii mei.
        Va multumesc ca va “intepati”, “contraziceti” si incercati sa va definiti parerile ca fiind cele mai bune.
        Am citit cu acelasi mare interes atat articolul cat si parerile si comentariile voastre si doresc sa va multumesc pentru ca imi permiteti sa fiu contemporan cu voi.
        Un an nou mai bun si plin de “argumentari contradictorii” va doresc!!!!

    • Gheorghiu Mirela /

      De acord!

  13. Mi-a plăcut foarte mult articolul! Vă mulțumesc. Citindu-l, i-am spus soțului meu (legat chiar de ultima frază) că îmi este greu să îmi asum în mod sincer ideea că sunt o persoană valoroasă intrinsec și că nu există o presiune de a demonstra ceea ce sunt – acum sunt în perioada de concediu de maternitate și sunt, practic, întreținută de soțul meu, ceea ce este foarte frustrant pentru mine, cu atât mai mult cu cât familia lărgită totdeauna a avut așteptări mari din partea mea. Soțul meu mi-a răspuns că interpretez ultima idee din articol fix cu sistemul de valori pe care însuși articolul îl promovează (cu care am rezonat foarte mult!). Întrebarea mea este: unde ne oprim din această oglindire (analiza poate continua la nesfîrșit prin oglindire)? Unde ne dăm seama că am ajuns la un rezultat?

    • *nu îl promovează

    • Roxana, când spui “oglindire”, la ce te referi?
      Sentimentul ăsta al propriei valori de care scriam eu în articol se numește, în psihologie, “stima de sine” și presupune o combinație de respect față de propria persoană și încredere în forțele proprii necondiționată de vreo realizare externă. Opusul ei este “imaginea de sine” – acea “bulă cu aer cald” pe care ne-o construim și în care, atunci când ea, și nu stima de sine devine punctul nostru de referință, avem nevoie permanent de validări externe. Atunci când suntem mici, centrul nostru de greutate psihologic vorbind este în stima de sine – suntem încrezători necondiționat în forțele proprii, cădem de mii de ori și ne ridicăm fără frica eșecului. Apoi învățăm condiționările de tipul “ești ok doar dacă…. ai carieră/faci bani/ai un anumit statut social, etc” – așa se construiește bula de imagine de sine și, din păcate, la mulți dintre noi centrul de greutate se mută acolo – imaginea de sine devine sursa noastră de energie, de acolo ne luăm sentimentul propriei valori.
      E o discuție lungă, însă cred că te-ar ajuta mult o carte – “Cei 6 stâlpi ai stimei de sine”, scrisă de un psiholog care și-a dedicat întreaga carieră studiului acestui subiect – Nathaniel Branden. E o super carte, plină de exerciții pe care le poți face pentru a-ți redobândi sentimentul sănătos al stimei de sine.

      • Octavian Branzei /

        “Stima de sine” de care vorbeşti seamănă foarte mult cu orgoliul iar “iamginea de sine” cu vanitatea, cu mîndria…
        Asta îmi aminteşte de caracterizarea pe care Balzac o face unuia din personajele sale din Verişoara Bette, un general care mergea pe stradă extrem de modest îmbrăcat: “Se ştia suficient de mare pentru a nu mai avea nevoie de aparenţele măreţiei”…

        • Valentin /

          Si mai inspirat! Like!

        • Stima de sine, în sensul la care mă refer eu, nu este orgoliu. Este chiar antiteza orgoliului. Un om cu stimă de sine solidă este echilibrat, încrezător în forțele proprii fără a fi arogant. Orgoliul este mai degrabă legat de imaginea de sine – de nevoia de a demonstra ceva cuiva pentru a ne câștiga astfel o temporară stare de bine interior.

      • Mulțumesc! Prin oglindire, mă refer la asta:
        Părinții spun: trebuie să fii așa și așa (simt că este ceva în neregulă cu mine)
        Psihologul spune: trebuie să crezi în valoarea ta intrinsecă, fără condiționările părinților (deși rezonez, tot simt că este ceva în neregulă cu mine)
        Soțul/prietenii spun: ai interpretat zicerea psihologului tocmai prin prisma sistemului de valori pe care psihologul îl demontează (la fel ca mai sus)
        Este dureros.
        Vă mulțumesc pentru recomandare, va fi lectura mea următoare.

        • Înțeleg acum ce spui – da, și cu cred că dacă simți presiunea exterioară să fii într-un fel sa altul, ești în paradigma aceea a lui “trebuie” – deci punctul de reper e tot în afară. Acea stare de încredere și acceptare necondiționată vine din interior, și vne cu timpul și cu răbdare și lucru cu tine. O să-ți placă tare cartea lui Branden și cred că o să-ți dea un punct foarte fain de pornire în demersul ăsta de reconectare cu sine.

  14. Victor Stanescu /

    Concreta si instructiva analiza. L-am apreciat pe Tudor Chirila inca de la prima participare pentru ca dovedea un alt nivel de educatie, ale carei baze a fost puse in familia din care provenea. Totusi nu putea sa castige trei sezoane consecutive daca nu avea si concurenti, care pe langa faptul ca au putut fi modelati, au avut si voci bune.

  15. Cezar Dometi /

    Ce frumos este cand rezonezi 🙂 Mersi, Alis!

  16. Multumesc pentru ca datorita articolului tau am aflat si eu de ce ma uit la VR; si in cazul meu si al sotiei a ramas cam singura emisiune la care ne mai uitam la TV, inafara de unele filme pe care le-am ratat in cinematografe. O sa-l share-uiesc 🙂 si o sa urmaresc postarile tale. Bafta in tot ceea ce faci!

  17. Suoerb articolul,ai pus degetul pe i ….felicitari 🙂

  18. Cristian Mirzea /

    Este cel mai minunat articol pe care l-am citit in ultimii ani. Mi-a captat in intregime atentia deoarece este pe aceiasi lungime de unda pe care rezonez si eu. M-am regasit cu usurinta in diferite ipostaze si mi-ai dat si mai multa incredere in felul meu de a fi si de a gandi.
    Iti doresc Sarbatori Fericite, pace si liniste in suflet.
    Cristian

  19. Melania Airizer /

    Excelent articol.Total de acord

  20. Petrica /

    Nonconformismul lui Tudor Chirila atrage atentia multor telespectatori si cred c-ar trebui sa observam ca respectarea unor reguli nu mai reprezinta,mai ales pentru romani,o calitate fara de care nu putem progresa Multora ni se intampla sa fim depasiti de colegi,de semeni de-ai nostri contrar asteptarilor si nu gasim explicatia Curajul de a risca este izvorul castigului Toti juratii sunt valorosi dar in concurenta nu poti urma o reteta

  21. excelent,nu am o parere buna despre existenta coaching,si cand eram eleva,nici despre filozofi…..nu trebuiau sa imi spuna ei ce si cum stau lucrurile,atat pot si eu ,mai ales ca viata este altfel de cat in carti si filme….dar explicatia aceasta mi-a placut si sunt sigura,contine o mare doza de adevar.multumesc!

  22. Foarte bun articolul, felicitări! Îmi place stilul clar și limpezimea ideilor expuse. De acord cu concluzia.

  23. Multă umplutură 🙂 dar ok observațiile.
    Doar un punct, cred ca tocmai ce s-a terminat sezonul 5 de Vocea României 😉

  24. Articol scris foarte frumos din punct de vedere stințific, păcat că totuși lumea se uită la acest show ordinar care nu încurajează nimic altceva decât imitația. România nu are nevoie de voci, are nevoie de artiști capabili să transforme în sunete realitatea înconjurătoare și să activeze un pic inimile și mințiile oamenilor din jur. Am rămas înțepeniți în procedurile din vremea comunistă unde muzica nu se mai compunea și era furată de la radio din europa de vest. Din cauza cortinei de fier nimeni nu știa că toate hiturile anilor 70 și 80 sunt copii modificate ale șlagărelor din Europa de vest. Fenomen care a continuat până în zilele noastre. Câtă vreme lumea alege să se uite la televizor și să vadă un show în care niște tineri talentați imită ca niște maimuțe, scena românească nu o să crească. Trebuie să-i încurajăm pe acești tineri să compună propria muzică, să cânte live în cluburi și noi să fim acolo în public și să simțim ce au de zis și să-i susținem. Dacă noi nu cerem asta nici ei nu or să aibă curaj să o facă. Iar dacă vreți o validare a ceea ce vă spun aici, gândițivă câți dintre cei care au câștigat aceste concursuri, și vocea româniei și X factor și etc, au produs ei singuri ceva care are o oarecare validitate din punct de vedere estetic și artistic. Avem nevoie de artiști nu de maimuțe.

    • Sunt destui concurenti (nu neapărat doar câștigătorii celor 4 sezoane) care acum canta piese noi, produse pentru ei. Nu toți au același succes, depinde cărui public aleg sa se adreseze…din păcate nu doar de ei depinde succesul lor…ci și de public, dacă acesta e mai orientat către hit-urile de “o vara”, iar cantaretii/artiștii se conformează în a le face pe plac…atunci cu siguranță au de pierdut pe termen lung. Poate din cauza asta nu toți sunt prezenți pe radio/TV, poate tocmai cei care nu se complac în a avea “succes” o vara, sunt cei care într-adevăr doresc sa facă ceva de calitate însă din păcate nu au cui se adresa, pentru ca publicul larg e foarte superficial…
      Asemenea show-uri(ca asta sunt, nu sunt concursuri) sunt menite sa faca audienta, descoperirea de noi talente e de abia pe planul secund.
      Nu confundați lucrurile, artiști buni sunt, ceea ce lipsește e și un public educat care sa ii aprecieze…și care sa nu ii catalogheze drept “maimuțe “.
      Numai bine!

  25. Mulțumesc! Foarte interesant, pentru mine mai puțin prin prisma showului căci după blinduri renunț să îl mai urmăresc, cât mai ales pentru conceptul de cultură institutionala!
    Numai bine!

  26. Foarte bun arrival. Un studiu profound din care reies multe adevaruri. Eu, ca simplu telespectator care urmaresc Vocea Romaniei de cand a inceput si ca imi place foarte mult, as completa fara sa jignesc pe cineva anume ca cei 3 antrenori se afla intr-o zona iar Tudor in alta zona sau nivel. Din toate punctele de vedere (sentimente, respect, nivel musical, cultural, alegerea cuvintelor cand isi apara concurentii sau cand isi spune parerea despre evolutia lor,.. nu se refer strict la momentul de pe scena. Finalul Vocii de aseara a fost penibil, iar daca vor ramane aceeasi antrenori, tot Tudor va castiga! El este omul spectacol, care transmite multa energie pozitiva. Si de ce are nevoie tot telespectatorul? Imi pare rau pentru ceilalti dar Tudor este Tudor! BRAVO LUI!

  27. Acum dupa ce am citit asta, stau si ma gandesc ca daca ar castiga alt antrenor, ar fi mai fericit ca l-a infrant pe Tudor, decat mandru de concurent si de propriile forte…

    • Dacă rămâne în aceeași paradigmă competitivă, probabil că da… Din fericire mindset-urile astea se pot schimba – toți avem capacitatea de a deveni mai conștienți și mai maturi emoțional.

  28. Serhan Osman /

    Super comentariul! Un foarte fin si obiectiv observator. Nici ca se putea mai bine.Va felicit din toata inima. Luati-o ca atare. Nu e pentru a va peria. Pur si simplu sunt de acord cu cele spuse. Cu stima.

  29. Lorelai /

    Superb scris! Felicitari!!

  30. gabriel /

    Excelent articol. In primul rand, onestitatea lui Tudor frapeaza, intrucat toti cei care apar la TV (nu numai ceilalti antrenori de la Voce) au un stil comun, care s-a pliat pe gustul marilor mase de oameni. Emisiunile TV s-au conformat sau mai bine zis, au adaptat un curent superficial, simplist, generalist, menit sa placa multimii sau chiar prostimii, sa nu ne ferim de cuvinte. Acest nonconformist Tudor (care are in structura lui gena de rebel)a revolutionat emisiunea Vocea Romaniei si i-a bulversat valorile. Omul are momente in care se bucura ca un copil, apoi trece la analize profunde mentale si psihologice, alterneaza aparenta detasare cu profunzimea deciziilor si implicarea la nivel neuronal. Cu siguranta, face nota discordanta cu ceilalti trei antrenori, dar in acelasi timp le poate fi de folos, intrucat a ridicat nivelul de valoare si profunzime a unui show tv ce risca sa devina monoton si chiar depresiv, tocmai prin lipsa de profunzime si originalitate.

  31. Adelina Damian-Fekete /

    Un articol bun, m-a încântat! Am devenit mai conștientă de ce îmi plăcea Tudor Chirilă la “Vocea României”, de ce au succes unii conducători de instituții.Felicitări! Mi-ar plăcea să mai citesc astfel de articole.

  32. Mihaela /

    Minunat articolul, atat de bogat…Cum cresti copii albastri ca Tudor, scaldati in incredere, lumina si bucurie interioara daca parintii au fost ei insisi crescuti in “intunericul” lui rosu sau verde?

    • Superb comentariu!Răspunsul este: prin terapie 🙂 Articolul mi se pare extraordinar, pe sufletul meu

    • Mihaela, departe de mine gândul că aș avea vreo rețetă. Însă ceea ce văd la fetița mea și la toți copiii cu care am avut șansa să interacționez este că, atunci când suntem mici, toți suntem albaștri. Poate că treaba noastră, a adulților, nu este să-i creștem albaștri, ci să-i păstrăm albaștri. Iar asta, cred, nu o putem face decât lucrând noi, cei mari, cu noi înșine – să ne creștem gradul de conștientizare și de echilibru emoțional. Devenind noi mai înțelepți cred că avem cele mai mari șanse să fim cei mai buni părinți care putem fi pentru copiii noștri.

  33. doina modoran /

    Mie personal ca si telespectator , Tudor mi se pare un tip putin obraznic , care isi permite sa-si jigneasca uneori colegii , un tip mult prea tupeist (si asta ii merge , are ceva de golan boem) si o parte din public accepta acest tip de comportament . Daca ceilalti jurati nu l-au tratat la fel , este pentru ca au alta educatie , nu-i sunt inferiori lui Tudor si nici concurentii lor nu au fost mai slabi . Mie personal Ioana mi-a placut cel mai mult , ar fi meritat locul 1(si asa ragusita a fost mult mai buna) , dar cum Moga este un tip cu mult bun simt ,nu s-a putut . Nu mi-o luati in nume de rau dar daca ati fost atenti la Tudor , sa stai cu picioarele pe scaun sau masa in timpul concursului mi se pare asa un fel de nepasare fata de public .Am mai spus si mai spun , traim vremuri in care obraznicia este confundata cu educatia .

    • Sau invers: un anumit tip de educație este confundat cu obrăznicia!

      • Cred ca simpatia pentru un anumit antrenor ne induce automat (subconstient) simpatie catre concurent. Sa fie subiectivism? Cel mai bine e sa fii impartial si sa privesti lucrurile detasat. Toti au fost buni. Nu mi`a sarit in ochi (urechi) un concurent care sa fie slab pregatit. Asta a fost vointa poporului, ca la alegeri, fie ca ne place sau nu, acceptam.

        • Nu cred; eu ma uit mai mult la prestațiile concurenților , fără sa acord foarte mare atenție care de cine e antrenat ; si mie mi-a plăcut mai mult Ioana Ignat ; si nici nu an știut care antrenor a pregătit-o; dincolo de toate paraanalize si studii comportamentale , pe acest concurs își pune clar amprenta subiectivismul; sincer, nici prin cap nu mi-a trecut ca Teodora Buciu a fost antrenata de T.C.( un fel de soprana antrenata de un rocker 🙂 singurul lui atu a fost ca a știut sa o pună in valoare prin “sceneta” de la sfirsit( au fost si niște efecte speciale si a copiat-o clar pe Sarah Brightman);
          Dar, totuși Ioana Ignat a fost mult mai autentica atat ca voce cât si ca prestație ;

  34. Am vazut la un moment dat un interviu cu mama lui Tudor, Iarina. Unul din lucrurile care m-a frapat versus ceea ce stiam eu era legat de atitudinea ei fata de Tudor: spunea, intre altele ca 1. Un copil nu ar trebui sa simta niciodată sacrificiul pe care il face un parinte pentru el (so, nici gesturi, nici, mai ales, vorbe). 2 Mai spunea ca tatal lui avea o obsesie legata de timpul petrecut aiurea, pe drum, de copil. Si dadea ca exemplu situatia in care avea de ales o scoala buna, dar la departare de casa sau o scoala de langa casa. Sunt lucruri banale, la prima vedere, dar arata filosofia de viata a unor parinti…

  35. Chiar e vorba de o alegere, sau de un fel de-a fi? Suntem construiți din multe piese de puzzle, ale copilăriei, adolescenței, la maturitate suntem oameni formați din experiențele noastre, cu precădere cele grele, dureroase, trasând niște caracteristici în noi. Și putem alege calea încrederii în detrimentul fricii? Mie-mi pare că e o luptă continuă în a păstra un echilibru, că oricum suntem formați din caracteristici din toate cele trei părți ale întregului, teamă, pasiv, încredere…
    Mi-a plăcut mult articolul, argumentarea, logica. Felicitări.

    • Loredana, eu cred extrem de tare în puterea alegerii pe care o ai la vârsta adultă. E adevărat că experiențele ne formează, însă noi, cu resursele adultului, putem alege să înțelegem semnificația acelor experiențe din trecut, să le dăm un alt sens, să le transformăm în lecții. Cred că nu suntem victima istoriei noastre decât dacă ne dăm voie să trăim pe pilot automat și să nu ne punem prea multe întrebări. Un autor minunat care împărtășește punctul ăsta de vedere (cu argumente solide, științifice) – este psihiatrul Dan Siegel. Cartea lui – “Mindsight”- e o mare sursă de inspirație pentru mine. Ți-o recomand călduros, dacă vrei să citești mai mult pe subiect.

  36. Foarte bun articolul, felicitari! Si eu urmaresc vocea romaniei si chiar eram uimita si ma intrebam ce are Tudor de castiga mereu de cand a venit. La cat mai multe astfel de impresii inspirationale! Felicitari pt spiritul de analiza si de observatie, pentru felul in care ai redat tot ce ai gandit vis-a-vis de acest show.

  37. Simona Dima /

    Din pacate sunt foarte multi oameni frustrati care comenteaza negativ inclusiv stilul vestimentar a lui Tudor pentru ca sunt incapabili sa iasa din reguli rigide. Articolul este f interesant si ne pune pe ganduri, ne starneste intrebari ne schimba atitudini.

  38. MURESAN VASILE-MARIUS /

    Eu stiu de ce Tudor Chirila este cantrenorul care antreneaza mereu castigatori de Vocea Romaniei. Pentru ca e povestitor ca taica-sau si artist ca maica-sa ! Atunci cand vorbeste aproape il auzi pe Ioan Chirila povestind despre aventurile lui ZATOPEK, NADIA SAU LUCESCU.Are in sange sa fie ANTRENOR caci si fratele lui este antrenor si ma si gandesc cum ar arata o carte scrisa de Ioan Chirila despre aventurile fiului sau Tudor ca antrenor la VOCEA ROMANIEI. Ar putea sa se numeasca “MARATONUL CASTIGATORULUI”
    Tudor Chirila Se emotioneaza la Vocea Romaniei asa cum o face Iarina Demian pe scena intr-o scena de despartire ! Tudor Chirila nu este un REBEL asa cum incearca de-o viata sa ne arate ! Tudor Chirila este un POVESTITOR EMOTIV ca si tatal lui ! Ioan Chirila se bucura din Ceruri !

  39. MURESAN VASILE-MARIUS /

    Eu stiu de ce Tudor Chirila este antrenorul care antreneaza mereu castigatori de Vocea Romaniei. Pentru ca e povestitor ca taica-sau si artist ca maica-sa ! Atunci cand vorbeste aproape il auzi pe Ioan Chirila povestind despre aventurile lui ZATOPEK, NADIA SAU LUCESCU.Are in sange sa fie ANTRENOR caci si fratele lui este antrenor si ma si gandesc cum ar arata o carte scrisa de Ioan Chirila despre aventurile fiului sau Tudor ca antrenor la VOCEA ROMANIEI. Ar putea sa se numeasca “MARATONUL CASTIGATORULUI”
    Tudor Chirila Se emotioneaza la Vocea Romaniei asa cum o face Iarina Demian pe scena intr-o scena de despartire ! Tudor Chirila nu este un REBEL asa cum incearca de-o viata sa ne arate ! Tudor Chirila este un POVESTITOR EMOTIV ca si tatal lui ! Ioan Chirila se bucura din Ceruri !

  40. Valentin /

    Evident, articolul este “muncit” bine și multumim autoarei pt efortul de a ne aduce “la fileu” o viziune pertinentă asupra unei emisiuni care într-adevăr rămâne printre cele rare care mai aduc valoare spectatorilor care o urmăresc. Un alt aspect foarte important in succesul acestui an(diferit față de alți ani) in afara prestației antrenorului, a fost activitatea extrem de susținută a câștigătoarei pe rețelele de socializare(facebook in special). De aici o expunere bună și implicit multe voturi, acolo unde acestea au contat. Bineînțeles, talentul initial și munca rămân totuși “cheia”…

  41. nenciu georgeta /

    Felicitări!Îmi place foarte mult cum ai scris.Este exact ce observam de fiecare data când urmăream Vocea României.

  42. Cristina /

    Probabil ca tarele comunismului sunt consecinta acestor tipuri de comportamente, ce DOMINA aceasta tara : agresiv sau umil. Pornind de aici, intreaga atmosfera nefasta, atunci cand acestia trebuie sa lucreze intr-o organizatie, atat ca simplu angajat cat, mai ales, ca si top manager (un dezastru!).

  43. Daniela-Cristina /

    Probabil ca tarele comunismului sunt consecinta acestor tipuri de comportamente, ce DOMINA aceasta tara : agresiv sau umil. Pornind de aici, intreaga atmosfera nefasta, atunci cand acestia trebuie sa lucreze intr-o organizatie, atat ca simplu angajat cat, mai ales, ca si top manager (un dezastru!).

  44. Alin Savu /

    Un adevărat regal intelectual, scris cu talent și profesionalism. Felicitări! Câteva sumare observații personale: 1. Teodora Buciu merita să câștige, fie și pentru că a spart tiparele concursului, cu un curaj nebun, interpretând minunat – la doar 17 ani -, live, “Lascia ch’io pianga”, aria din opera lui Handel (cred, de altfel, că atunci a devenit marea favorită a ediției recent încheiate); 2. Tudor Chirilă nu câștigă deloc întâmplător pentru a treia oară, consecutiv; are cu adevărat ”stofă” (știe, simte, are cultură muzicală vastă, inspirație și curaj) și are altă ”calitate” decât ceilalți 3 antrenori; 3. Prin extrapolare, articolul lui Alis scoate la lumină cauza cauzelor pentru care românii nu-și pot depăși mediocritatea (și altele!), ”încremeniți în proiect” – G. Liiceanu -: FRICA!!! Cred că am spus suficient; cine poate să analizeze cu onestitate va înțelege! Încă o dată, felicitări autoarei!

  45. Fff bun articol, felicitari autoarei.Rar citesc ceva cu atata placere.Pana si comentariile izvorate din acest articol sunt fff faine si-ti dau de gandit.Ce-i bun genereaza bun.

  46. Se vedea Leadership-ul superior inca din blind-uri cand ceilalti antrenori se impacientau ca are priza la concurenti. Rezultatul este unul firesc. Iar singurul care a stiut sa piarda cu demnitate a fost Moga, si s-a si vazut pe parcurs ca e pe crestere la capitolul leadership si incepe sa aiba puncte comune cu Tudor.
    Spor la invatat si updatat credintele limitative pentru antrenori – pentru ca in calitate de spectator ne dorim ca sezonul urmator sa fie si mai bun – pentru fiecare echipa si concurent.

  47. Băran Mariana /

    Exact asta am simțit la Tudor Chirilă încă de acum mai bine de 16-17 ani. Ultimele trei sezoane de la Voce am stat cu inima strânsă pentru că voiam să primesc confirmarea că nu m-am înșelat atunci pentru că Tudor este real și vizibilitatea sa este model pentru cei ce caută o rută. Rar în show-biz o persoană are ocazia să se prezinte atât de explicit și de autentic cum se întâmplî la Voce. Sunt extrem de încântată că Tudor se poate vedea așa cum l-ați descris, că oameni ca el există.

  48. Articolul obiectiv. Ceea ce ma bucura real este sa constat ca suntem multi cei ce gandim asa.

  49. Georgiana /

    Articolul este bine scris , este o analiza mult prea documentata pentru mine care nu pricep prea mult la psihologie si la instrumentele de analiza pe care le aduci in discutie, repet sunt sigura ca ai dreptate. Dar din perspectiva mea de simplu telespectator dotat cu ceva inteligenta emotionala pot sa-ti spun asa: Tudor Chirila are marea sansa ca poate sa aleaga ce-i mai bun.. ceea ce din pacate lui Moga nu-i prea iese. Urmareste te rog cand se intorc toate scaunele la auditiile pe nevazute.. de cate ori l-ai vazut pe Moga ca este ales? Nu cumva Tudor este preferatul? Nu cred ca cel care are sansa sa aleaga dintre cei 4 antrenori isi face socotelile asa profund cum le-ai descris in articol ..

    • Georgiana, cred că interesant e să ne întrebăm ce îi determină pe mulți dintre concurenți să-l aleagă pe tudor. Eu cred că ceea ce am explicat eu în articol utilizând niște instrumente (care, apropo, au fost dezvoltate de sociologi pornind de la observații empirice asupra comportamentelor umane – deici întâi a fost practica și apoi ea a fost teoretizată) poate simți orice om când interacționează cu altul. Simțim oamenii constructivi și echilibrați, simțim agresivitatea, simțim pasivitatea – sunt doar etichete pe care știința le aplică unor tipuri de comportamente și energii umane pe care oricare dintre noi, fără niciun fel de pregătire, le poate observa și față de care avem, instinctiv reacții de atracție sau respingere.

  50. Felicitari pentru articol ! Reconfortant,obiectiv, impartial. Imi doresc sa va si ascult.

  51. gabriela /

    Foarte interesanta analiza! Multumesc!
    Acum, sa dam cezarului ce e al cezarului: Teodora si Robert chiar erau cei mai buni! Problema celorlalti antrenori este ca cei cu voce si personalitate puternica (eventual artistica) il aleg pe Tudor si nu pe ei!
    Sarbatori fericite, Alis!
    Sarbatori fericite tuturor!

  52. cristian /

    Observatiile sint pertinente atit timp cit nu sint subiective si in cazul interventiei umane nu poate fi altfel; fara sa am ,,scoala” eu spun asa: Tudor e impertinent, rasfatat, nesincer de multe ori, orgolios si original; are inspiratie si curaj, cistiga si ..bravo lui! Din punctul meu de vedere, singururul jurat sincer si la obiect este Smiley si mereu am sa admir ,,stilul” sau; cred ca rezultatul de anul asta a fost pe muchie..eu unul l-am vazut pe Musat cistigator inca de la auditiile pe nevazute; oricum, in finala piesele au fost varza si doar finalul a salvat impresia. felicitari cistigatorilor!

  53. Lăsând de o parte educația, în adevăratul sens al cuvântului, pe care, probabil, a primit-o acasă, teatrul este cel care îl ajută foarte mult. Acolo înveți să îți controlezi emoțiile în situații limită. Și tot acolo, trebuie să dai dovadă în rezolvarea lor. Ăsta a făcut! Le-a dat celor din echipă teme de rezolvat creativ,lasindu-i, în felul ăsta să se autodescopere. Restul e regie, în sensul bun al cuvântului.

  54. Octavian Brânzei /

    În Cireşarii lui Constantin Chiriţă există Premiul Bombă, un premiu care este cîşitgat doar de cei care nu urmăresc să-l cîştige…
    Un exemplu concret este cel al unui tînăr regizor de film care la primul său film nu-şi propune să rupă gura tîrgului ci vrea doar să afle dacă are ce să caute în profesia respectivă. De aceea nu-şi pune limite de nici un fel creativităţii. El atît vrea: să ştie dacă are sau nu ce căuta în respectiva profesie. Iar filmul său de debut îl uluieşte pe Sartre şi ia Leul de Aur la festivalul de film de la Veneţia. Filmul se numeşte “Copilăria lui Ivan” iar regizorul Andrei Tarkovski.
    Ştiam toate astea. Articolul însă explică lucrurile mai… cartezian, ca să zic aşa. Foarte bun. Şi – mai ales! – pentru cine are deschiderea să înţeleagă despre ce este vorba (şi faptul că analiza VR este doar un pretext, un exemplu pentru teza de demonstrat) extrem de util.
    Felicitări!

  55. Mi-au placut observatiile si am gasit cateva idei noi pntru lecturi. Multumesc!

  56. Iuliana /

    Wow, minunat articol! Cum au spus și alții, plin de inspirație și de optimism. Și cumva… calmant 🙂

  57. Foarte bun si interesant articol in materie de psihologie, dar mi-e teama ca v-ati grabit in a face o paralela cu Vocea Romaniei si mai ales cu Tudor Chirila. V-ati grabit in sensul ca nu cred ca ati urmarit toate editiile emisiunii pt ca, daca ati fi facut-o, ati fi observat ca Tudor este cel ce a adus conflictul in emisiune facandu-si debutul printr-o declaratie de razboi a genurilor muzicale – rock-ul contra restul muzicii, pop in mod special fiind genul preferat de Smiley si Moga, atacandu-i in mod constant si considerandu-i vinovati pt lipsa de popularitate a rock-ului la radio.In niciun caz nu a venit ca o persoana fara miza, cu incredere si fara frica de esecuri, ci dimpotriva ca o persoana frustrata pe succesul unor artisti mai tineri. Fata de agresivitatea lui, ceilalti antrenori nu au raspuns in niciun caz similar, ci mult timp au incercat sa-l domoleasca, sugerand mereu ca exagereaza, se victimizeaza de dragul spectacolului ca un actor bun ce este, iar argumentul pentru care aceste afirmatii erau reale imi aduc aminte foarte clar ca l-a adus chiar Moga spunandu-i ca atat in trecut, cat si in prezent toate, dar absolut toate hiturile Vama Veche s-au auzit la radio in permanenta, iar la momentul emisiunii melodia Perfect fara tine se difuza obsesiv pe toate posturile de radio, melodie care by the way apartinea genului reggae. Vorbeati in articol de autenticitate,sinceritate, naturalete vs teatralism, ei bine, toate acestea nu au existat la el, ci tocmai ca s-a folosit de ipocrizie si falsitatea ca sa lase impresia ca este diferit de restul, iar cand spun ipocrizie si falsitate fac referire la faptul ca 1.sustinea cu ardoare ca nu exista decat muzica de proasta calitate la radio, dar absolut toate piesele lui s-au difuzat astfel si si le-a promovat astfel; 2. considera artistii actuali(facand referire in mod special la ceilalti trei antrenori) vinovati pentru lipsa rock-ului in muzica romaneasca, insa el acest justitiar al genului in cauza, tocmai lansase un mare hit reggae, inca un cantec despre mare si soare ca multe alte cantece ale lui. De ce sa-i ataci pe altii(care nici macar nu se pretind ca apartinatori si genului), daca tu nu esti in stare sa compui o melodie de succes rock??!! Cum ramane cu “practice what you preach”??!! AAA, daca sunt doar asa…vorbe in vant doar ca sa fie vocal si sa se vada discursul, calitatile actoricesti => falsitate, ipocrizie, marketing, PR pentru o anumita imagine. Sa nu uitam ca a venit in locul lui Brenciu si si-a insusit imediat faptul ca ii luase locul celui mai vocal si laudaros antrenor, diferenta fata de Brenciu, a fost insa ca Tudor a devenit combativ si conflictual, a nascut si intretinut conflictul si a hranit audienta cu circ si cearta. Tocmai ca, de cele mai multe ori, Smiley si Moga mi s-au parut prea diplomati si prea blanzi in discurs, ceea ce l-a intaratat pe Tudor si mai tare. Oricare dintre ei sunt convinsa ca ar fi putut raspunde pe masura, dar tocmai ca nu le este felul, nu au facut-o, daca tot facem referire la autenticitate. Cand in sfarsit satul pe buna dreptate de vesnicele intepaturi ale lui Tudor, Smiley riposteaza in stilul sau extrem de autentic cu un cantec care se vrea o gluma, o satira continand si un soi de auto-ironie…este linsat de opinia publica…pentru un cantec???!!! Dupa editii intregi de intepaturi, de suportat victimizarile si laudele actorului Chirila, Smiley ironic pomeneste in doua versuri de teatralismul lui Tudor si este considerata o mare jignire?! Pe bune?! In melodia in cauza se face referire la toti antrenorii, iar melodia in cauza este o forma artistica(mai reusita sa nu, depinde de gusturi) in primul rand de sustinere a concurentului sau. NU era despre Tudor. Si chiar si asa, ce varianta mai eleganta de a riposta la niste atacuri exista decat 2 fraze muzicale?! De ce inspira asta nesiguranta si frica de esec si nu autenticitate pentru ca a ripostat in final muzical si amuzant. De ce ar fi asa grav sa-i spui lui Tudor, actor fiind, ca este teatral, DAR in schimb Smiley l-a ascultat n editii spunandu-i ca este comercial, ca de aceea este dat la radio, ca-l asculta numai copiii, etc, etc. Tudor este sigur pe el si “traieste in bula lui fara sa-i pese de miza”(referire la articol) cand practic ii denigreaza succesul lui Smiley, in schimb Smiley este nesigur, ii e teama de esec cand intr-un final dupa 3 editii din emisiune sa zicem ca riposteaza prin doua versuri oarecum ironice la adresa lui Tudor?! Spun oarecum ironice pt ca nu este neaparat o ironie sa-i spui unui actor ca este teatral. Lucrurile cred ca sunt mult mai complexe si trebuie privite din mai multe perspective pt ca aparentele de cele mai multe ori inseala sau oricum nu putem vorbi de aceasta teorie a psihologiei ca si cum s-ar regasi doar in persoana lui Tudor Chirila. Nesiguranta lui Tudor se vede si prin lipsa de obiectivitate fata de concurentii din alte echipe, de ex. discursul din fnala legat de Alex Musat a fost in aparenta o lauda, dar o lauda in care sublinia talentul lui de a canta la chitara astfel incat sa induca celor care voteaza ca da, este un instrumentist bun, dar nu neaparat o voce buna. “Ce preferi sa-ti spun ca esti un instrumentist bun sau un vocalist bun (…) Tu ti-ai gasit un ton al tau al chitarei care este f special”. Exemplele pot continua pentru ca sunt o persoana cu o memorie excelenta, foarte atenta la detalii. Fiind de asemenea singura emisiune la care ma uit la TV, am vazut absolut toate editiile din dragoste pentru muzica. Ceea ce am observat mai ales in ultima editie este faptul ca din cauza lui Tudor, o emisiune despre muzica, frumos, stare de bine, a devenit o lupta a opiniei publice in a-l apara, ridica in slavi pe Tudor in defavoarea celorlati antrenori. S-a uitat esenta: nu este Antrenorul Romaniei, este Vocea Romaniei – ar trebui sa fie despre si pentru concurenti. Am observat ca romanilor le place circul si au tendinta sa se indragosteasca orbeste de cel cu gura mare, succesul este egal cu cine are replica mai taioasa si ii taxeaza pe restul. Batausul din curtea scolii desi este vazut ca fiind cool si este respectat, nu este o persoana care are incredere in el si are o atitudine constructiva. Tudor stie ca este un formator de opinie prin prisma discursurilor cu tenta social-politica, dar vanitatea l-a facut sa indrepte aceasta opinie spre a desfiinta imaginea celorlalti trei antrenori. Decent ar fi fost sa-si foloseasca puterea strict pentru a-si ajuta concurentii. Am vazut in mediul online parerile lui preluate intr-un mod extrem de vulgar si agresiv la adresa celorlati antrenori, iar emisiunea isi pierde astfel sensul. Se alege praful de concurenti, totul este cu si despre Tudor, marea majoritate nu mai aud, nu mai vad cum canta alti concurenti. Daca faci o statistica a comentariilor de pe facebook in proportie de 90% toate sunt laude pentru Tudor, concurentul este absolut irelevant. Faptul ca intr-un grup, majoritatea se coalizeaza poata sa insemne si un manifest, un mod de a trata o lipsa de fair-play, o vanitate scapata de sub control. TOTI patru sunt mari artisti, fiecare are calitati pentru care se evidentiaza fata de restul, TOTI au succes in afara emisiunii. Loredana care este cel mai putin placut antrenor este de fapt singura din juriu cu calitati vocale si tehnica deosebita daca facem referire strict la calitatile vocale. Este unul dintre cei mai bine platiti artisti ai momentului si are concerte demne de stadioane internationale la care biletele sunt sold out in secunda doi. Compozitiile lui Moga devin toate hituri. De Smiley nu mai zic ca este super-mega indragit. Nu au cum sa aibe succes decat daca sunt ascultati de un public mare si atunci de ce sunt efectiv terfeliti ca imagine si criticati de opinia publica strict in cadrul acestei emisiuni, strict prin comparatie cu Tudor?? Si mai mult decat atat de ce se intampla aceste lucruri strict dupa venirea lui Tudor in concurs?? Repet: am urmarit toate emisiunile,am votat de fiecare data(concurentul, antrenorul nu a facut diferenta pt mine), am urmarit opinia publica in mediul online, insa asemenea jigniri nu existau, existau preferinte, dar nu o denigrare totala a unor artisti care ne incanta. Succesul nu cred ca ar trebui sa se contruiasca prin denigrarea altor colegi artisti. De aceea, spun ca paralela facuta in articol cred ca nu este studiata cu atentie pentru ca nu stiu daca este vorba de succesul unui om sau de o vanitate scapata de sub control si hranita de un public care iubeste orbeste ceea ce pare a fi acest justitiar nebun si rebel. Si Hitler a fost formator de opinie, a fost urmat si adulat :-). P.S. Nu sunt fana vreunuia dintre antrenori in mod special, fiecare imi place pentru altceva, iar in aceasta finala am tinut cu Robert care a fost chiar in echipa lui Tudor. Nu pledez cauza cuiva, ci doar vreau si sper sa ma mai pot uita la unica emisiune care imi placea, care era despre muzica si artisti noi, nu despre vanitatea unui om care a transformat-o intr-un camp de lupta a orgoliilor, iar vanitatea aceasta a iesit prin toti porii tocmai din dorinta de a castiga si din teama de esec, mai ales ca Tudor a venit ultimul in emisiune si in niciun caz in perioada lui de glorie cum era cand a scos toate hiturile cu Vama Veche.

    • Nu doar romanilor le place circul, altfel nu ajungea Trump presedinte. Probabil unii oameni au charisma si orice ar face si spune pentru cei aflati sub vraja lor nu mai conteaza. Ivanka, copilul preferat al lui Trump(care va avea de fapt multe atributii de First Lady) face cizme/ghete in … China. Se gasesc pe Amazon, nu insist. Si cu toate astea Trump a castigat multe voturi infierand firmele care isi relocau productia in Asia. Asa merg lucrurile, se pare.

    • Comentariu

      • Si Dvs. nuaveti nici un antrenor preferat?
        Eu cred ca acest articol vorbeste mai mult despre psihologie si nu neaparat despre Tudor…
        Iar autenticitatea lui Tudor deriva tocmai din faptul ca el nu e la fel…ca nu se abtine! E si badaran si fin si rade ca un copil si tipa ca un turbat.E vorba de a te arata asa cum esti ..in limitele bunului simt.De a avea curaj !

  58. Frumos scris si punctat! Stilul comportamental iese la iveală in momentele critice, de presiune. Felicitări pt analiza si paralela cu “viața reala” din corporații 🙂

  59. Mulţumesc pentru articol şi comentarii. Le-am citit dintr-o suflare. Eu l-aş compara pe Tudor cu un deschizător de drumuri, care are ca aliat cultura, libertatea de a acţiona, originalitatea, individualitatea orientată spre idee, capacitatea de a realiza ceea ce gândeşte şi creativitatea. Cred că Tudor este motivat să ofere spectacol, ceva nou şi este stimulat de motivaţia şi implicarea concurentului. Nu cred că este un antrenor foarte comod, are cerinţe mari şi nu ezită să le impună concurenţilor. Personal consider că “Vocea României” ne arată un Tudor Chirilă, altfel decât l-am perceput. Mă bucur pentru această descoperire şi sper ca ceilalţi antrenori “să ridice” mănuşa aruncată de Tudor. Apreciez primul pas făcut de Moga.

  60. Incredibil articolul!!reala…descriere!!am citit uitând sa respir…si mi.a plăcut la nebunie!!!

  61. Minunat articolul! Din comportamentul celor trei, Moga, Loredana si Smiley se vede cat de greu e sa renuntam la vechi tipare, sa iesim din zona de confort, sa ne detasam si sa observam atitudinea unui Invingator. Comentariile acide ale lui Chirila sunt cu siguranta cu un scop, pe care nu-l vor atinge din cauza imaturitatii celorlalti trei, ori este un manipulator care i-a citit pe cei trei si stie pe ce butoane sa apese, pt a-i putea juca pe degete, stie cu ce emotie raspunde fiecare, atunci cand ii loveste in partea sensibila. Asta ar fi varianta unui Tudor rautacios. Dar nu cred ca un om care scrie un blog pt schimbarea paradigmelor, pt schimbarea nivelului de constiinta ar face asa ceva. Banuiam deja ca Andreea Raicu nu se putea schimba asa radical decat langa un barbat puternic, pt ca cautarea ei pt regasirea a ceea ce este ea cu adevarat a inceput dupa despartirea de Tudor.

  62. ALIS ANAGNOSTAKIS, felicitari pentru acest studiu atat de bine argumentat si de clar exprimat! si multumesc pentru ca ni l-ai impartasit! de fapt, este o lectie pentru noi toti. am citit articolul de la inceput pana la sfarsit, incercand sa ma regasesc in tipologiile prezentate si incercand sa trag concliziile pentru propria-mi persoana. inca o data, felicitari si multumesc!

  63. Cum credti ca sunt construiti, in general, sportivii de performanta. Sunt un astfel de om. Am castigat destul de des pe o anumita categorie, n-am participat aproape deloc pe alta categorie. Acum, dupa ce m-am retras cumva din viata competitionala, sunt “catalogat” ca fiind cel care lupta fara sa faca arta, desi, pentru mine n-a avut niciodata un sens adevarat participarea in directia asta. Sunt practicant activ de arte martiale, de prin anii ’90.

  64. eu nu am tv asa ca m-am uitat doar pe youtube la Vocea Romaniei. Pe toti rog sa va uitati si The voice of UK sau The voice of Australia, acolo sunt adevarati Coach, ce reusesc sa nu se atace reciproc si sa se sustina.

    Ce are Tudor Chirila si la ceilalti am mai vazut rateuri: a ales cantece de calitate si potrivite si prin asta a reusit sa puna in valoare anumite valente ale concurentilor. Nu as putea zice acelasi lucru de ceilalti (poate Loredana a mai reusit cu asta dar nu tot timpul). Habar nu am cum e in culise si la repetitii, pentru ca acolo sunt cu adevarat momente importante.

  65. Liliana Bica /

    Un articol deosebit! Multumesc pentru impartasirea opiniilor tale! Su cces in continuare!

  66. Vlad Eftenie /

    Felicitari pentru analiza si punerea stralucita in lumina a conceptelor esentiale! Multumesc!

  67. daniela /

    Un articol excelent. O analiza ce merita aprofundată si extinsă la oricare alte grupuri. Multumesc.

  68. Felicitari! extrem de just intreg articolul! cu argumente atat de …fine, pana la urma.M-am gandit cateva zile la acest concurs si aceasta finala si chiar pentru prima oara am votat! si pentru ca viata ma pune de multe ori in mii de situatii inconfortabile cred ca ma pricep sa “citesc” oamenii….si pot zice doar atat, din experienta mea: simplitatea, autenticitatea si creativitatea…mereu, dar mereu…vor Invinge! parerea mea e ca Tudor a nimerit intamplator, el stie, prin ce conjunctura, acolo. In rest extrem de :”citibil” jocurile erau deja facute pentru niste oameni de carton! Si …interesant de asemeni…unii au luptat cu ce au stiut ei cei mai bine , s-au demascat: Moga…increzator, optimist bine intentionat, cu oarece valori mostenite de la taticul, si in final…moale…Smiley…a lovit nedrept si dupa expresia de pe fata pustiului care a pierdut la milimetru s-a putut simti ca nici macar admiratia propriului concurent nu a castigat-o cu lovitura sub centura care mai si incalca putin regulile jocului (aici pana si Loredana l-a intrebat ceva despre fair-play!), iar Loredana…are o voce buna, insa armele si interesul ei sunt usor consumate de infatisarea ei de fairytale, arme cu care stie ea ca invinge in orice situatie construita de orice societate. Dar… surpriza…nu stim de ce…insa jocurile au fost pe bune si mastile au cazut surprinzator.A fost un spectacol intr-adevar si o foarte fina lectie despre valori, cum demult nu am mai vaztu si cum in mod clar la televiziunea ultimilor ani nici macar nu s-a intentionat!

  69. erata: am vrut sa zic despre jocul lui Moga ca in final s-a dovedit unul moale…am votat concurenta lui, ptr singurul moment fain pe care l-a facut cel cu Grigore Lese…dar..

  70. Felicitări Alis pentru articol si pentru modul cum înțelegi oamenii

  71. Potorac Alina - Cristina /

    Foarte bine ai punctat in articol faptul ca succesul trebuie sa fie o consecinta si nu un scop in sine!Abia atunci atragi succesul in viata ta!Felicitari!

  72. De fiecare data, jos palaria. Nu am citit multe articole de-ale tale, recunosc, insa cele pe care le-am citit mi-au placut la nebunie. Iar faptul ca propui, intr-o forma sau alta, “intoarcerea catre interior”, ma face sa te apreciez si mai tare. Mult succes in continuare! Astept cu nerabdare alte aritcole inspirationale si nu numai.

  73. Felicitari pentru analiza obiectiva si profesionista. Si pentru abilitatile de scriitoare!

Trackbacks/Pingbacks

  1. O specialista dezvaluie secretul victoriilor lui Tudor Chirila la "Vocea Romaniei". Ce il deosebeste de Loredana, Moga si Smiley - Aktual24 - […] Motivele succesului lui Tudor Chirila sunt detaliate pe blogul alisanagnostakis.com. […]
  2. #21 Inspirația săptămânii (17 - 23 dec, 2016) | Cristina Oțel - […] “De ce câștigă Tudor Chirilă Vocea României? O perspectivă psihologică” – Poate cel mai viralizat articol al ultimei săptămâni,…

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *