O carte pe lună - Despre fericire

E decembrie, e timp de bucurie alături de oameni dragi, de învățat lecții din anul care se termină și de stabilit intenții pentru cel care vine. E și timp de citit și de inspirație și tocmai de asta am hotărât să vă lansez o invitație la lectură pe care o s-o reînnoiesc în fiecare lună. Începând de acum, în prima săptămână a fiecărei luni voi scrie despre o carte  (sau mai multe) care mie mi-au schimbat perspectiva sau m-au făcut să-mi pun întrebări valoroase sau pur și simplu m-au inspirat într-un fel sau altul și pe care cred că merită să le citiți și voi. 

Majoritatea recomandărilor sunt cărți în engleză, însă, spre marea mea bucurie,multe dintre ele au început să fie traduse și la noi, deci merită să le căutați pe Elefant.ro  sau altă librărie on ori offline. Eu în general citesc pe Kindle care, în ultimii trei ani a devenit biblioteca mea electronică. Știu că mulți oameni sunt încă reticenți la ideea de a citi cărți electronice și recunosc că în continuare îmi lipsește mirosul inconfundabil de hârtie și cerneală al unei cărți abia cumpărate, însă avantajele cititului electronic au depășit de mult, pentru mine cel puțin, neajunsurile: cărți foarte ușor accesibile cu un singur click, mai ieftine, calitatea cititului identică cu cea a unei cărți fizice, o mulțime de cărți adunate la un loc pe care le poți plimba după tine în orice loc ai călători. Pentru orice cititor avid Kindle este, cred eu, o invitație la citit.

Acestea fiind spuse, în decembrie vă propun cinci cărți despre...Fericire! Că tot suntem în perioada Sărbătorilor :) Sper să vă bucure și să vă inspire și aștept cu drag impresii.

1. Gretchen Rubin- "The Happiness Project"

O poveste amuzantă și plină de autnticiate a unei femei în căutarea fericirii. Un an în care a testat pe propria piele, în familie și în afara ei, cele mai cunoscute studii și teorii pe marginea subiectului "fericire". Mai mult ca sigur o să vă identficați cu multe din poveștile și exemplele ei și s-ar putea să găsiți niște instrumente cu adevărat utile pentru a vă porni propriul "proiect al fericirii".

Iată ce spune Gretchen despre povestea acestui proiect:

2.Martin Seligman- "Flourish"

Cartea este urmarea celebrei "Authentic Happiness". Seligman, unul din fondatorii psihologiei pozitive, completează și rafinează teoria lui despre fericire (dezvoltată în mai bine de două decenii de studiu a ceea ce ne împlinește cu adevărat). Este poate una din cele mai bine documentate viziuni despre ceea ce face viața să merite cu adevărat trăită. Eu una sunt o mare fană a lui Seligman pentru rigoarea cu care și-a documentat afirmațiile, pentru capacitatea lui de a transpune o întreagă teorie șiințifică în cuvinte clare și povești captivante și pentru faptul că a transformat psihologia într-o știință care nu se mai limitează la înțelegerea patologiilor, ci e la fel de capabilă să studieze potențialul uman și modurile în care putem trăi mai conștient și mai împlinit.

Despre carte, în cuvintele lui Seligman:

3. Jonathan Haidt -"The Happiness Hypothesis"

Una dintre cele mai captivante cărți despre fericire pe care le-am citit până acum! O puteți găsi și în română sub titlul "Teoria Fericirii".

Haidt, profesor de psiholgie la Universitatea Virginia, testează în paginile cărții 10 teorii antice despre fericire pe care le pune sub lupa celor mai noi descoperiri științifice din psihologie și neuro-știință. Cartea te duce într-o călătorie fascinantă printr-o mulțime de domenii - psihologie, antropologie, neurologie și filozofie - reusind să construiască o poveste captivantă și să genereze o mulțime de "aha!-uri". Pe deasupra, e plină de lecții practice pentru un pic mai multă înțelepciune și bucurie de a trăi.

Și Haidt vorbind despre câteva idei cheie ale cărții:

4.Daniel Gilbert - "Stumbling on Happiness"

La noi s-a tradus "În căutarea fericirii" și poate fi o fundație foarte solidă pentru toți cei curioși să înțeleagă mai bine cum funcționează mintea noastră și cât de des greșim în presupunerile despre ceea ce ne va face fericiți. Cartea răspunde la câteva întrebări interesante, cum ar fi: "De ce este mai ușor să ne bazăm pe experiențele altora decât să avem încredere în propriile păreri despre ceea ce ne va face fericiți? Cum și de ce propria memorie ne joacă feste? De ce greșim deseori când încercăm să antincipăm cum ne vom simți în viitor?

Cartea e printre clasicele literaturii despre fericire, iar mai jos puteți urmări discursul lui Gilbert de la TED, vorbind despre cele mai noi cercetări din neuro-știință și legătura cu fericirea.

5. Mihaly Csikszentmihalyi - "FLOW - The Psychology of Optimal Experience"

O carte de referință a unui alt părinte al psihologiei pozitive. La noi s-a tradus ca "Starea de flux - psihologia experienței supreme".

Starea de flux este acea stare specială în care ne concentrăm atât de tare pe o activitate care ne face plăcere încât pierdem noțiunea timpului și pot trece ore întregi fără să ne simțim obosiți. Csikszentmihalyi susține, cu argumente științifice, că asta este starea de maximă motivație, productivitate și, într-un mod poate ușor contratintuitiv, fericire, pe care o poate trăi un om.

În flux viața are sens, și iată-l pe cercetătorul cu nume imposibil vorbind despre asta - la TED.