Ce am învățat despre fericire în 31 de ani

A mai trecut un an și am sentimentul că pentru mine timpul curge invers, că anii care trec mă fac să mă simt mai ușoară, nu mai împovărată. Fiecare zi de naștere pare să mă aducă mai aproape de mine însămi, de oamenii pe care îi iubesc, de toți oamenii extraordinari care îmi ies în cale prin tot felul de întâmplări sincronice, de toți cei pe care îi cunosc la cursuri sau ale căror povești le aflu în ședințele de coaching.

În seara asta a fost ultima întâlnire din prima serie de Ateliere de Autocunoaștere Mind Learners. Am trăit o emoție pe care îmi e greu s-o descriu. 14 suflete s-au deschis în fața mea și unele în fața altora, și-au pus pe hârtie valorile care le definesc și misiunea personală - "de ce-ul" fiecăreia dintre ele în viața asta. Să-i văd pe alții găsindu-și și rostindu-și "de ce-ul" reprezintă poate cea mai frumoasă împlinire a propriului meu "de ce".

Ca orice om, am zile bune și zile proaste, zile când mi se pare că viața e un mare teren de joacă iar eu un copil zburdalnic și zile când mi-aș dori să mă fac mică mică și să mă ascund într-un cotlon unde nu mă poate găsi nimeni. Am zile când mă simt copleșită de durerea unora dintre cei cu care lucrez, de poveștile lor pline de suferință, de neputința de a ajuta mai mult, de propriile mele emoții negative născute din te miri ce, de enervare, frici, judecăți inutile, revoltă că lumea nu e dreaptă așa cum cred eu că ar trebui să fie dreptatea. Am alte zile când mă simt inspirată văzând cum aceiași oameni cu aceleași povești găsesc în ei puterea să-și transforme dramele în lecții, tristețile în înțelepciune, închistarea în joacă. Astea sunt zilele în care îmi reamintesc ce frumoși și plini de resurse suntem toți și mă minunez ca un copil care descoperă lumea pentru prima oară.

Sunt convinsă acum, la 31 de ani, că n-o să pot și nici n-o să mai vreau să dau vreodată o definiție fericirii și mai sunt convinsă că nu există vreo rețetă pentru ea. În schimb simt că-mi e din ce în ce mai clar ce NU e fericirea.

Fericirea nu e o destinație, nu e o stare de beatitudine, nu e în ceilalți, nu e în ce faci, în ce ai sau în unde ești.

Fericirea pentru mine, acum, e o viață autentică în care îmi dau voie să fiu eu însămi în fiecare zi - și-n zilele bune, și-n cele proaste. Fericirea e atunci când îmi spun punctul de vedere, când accept că sunt imperfectă și mai am enorm de învățat și pot să mă bucur de asta, când îmi cer iertare după ce am greșit, când spun "te iubesc" din tot sufletul, când pot să fac mișto de mine însămi, când iert, când râd, când fac ceea ce-mi place, când pot să dăruiesc fără să aștept ceva în schimb, când îmbrățișez oameni care acum câteva ore îmi erau străini și între timp mi-au devenit prieteni, când ascult poveștile grele ale altora fără să-i judec, când am curajul să-mi rostesc propriile povești grele, când primesc flori fără o ocazie specială, când zâmbesc vânzătoarei de la supermarket și ea-mi zâmbește înapoi, când cedez sau mi se cedează locul în trafic, când mă trezesc bucuroasă fără nici un fel de motiv.

Am învățat despre fericre că e posibilă atunci când trăiesc autentic, conștientă de valorile și misiunea mea. Am învățat despre fericire că se întâmplă dacă îi dau voie să vină și o primesc în viața mea fără să-i pun condiții.

Am mai învățat despre fericire că e hrănită atunci când trăiesc cu încredere și iubire de mine și de alții și distrusă atunci când frica devine principalul motor care mă împinge înainte.

Am învățat că fericirea nu este despre control și certitudini, ci despre o relație sănătoasă cu incertitudinea inerentă vieții.

Am descoperit că relațiile dependente, în care fiecare partener se pierde pe sine într-o încercare inutilă de a se contopi cu celălalt, sunt o rețetă aproape sigură pentru nefericire. Am înțeles că nimeni nu mă poate face fericită și nici eu nu pot face pe nimeni fericit. Putem în schimb să ne trăim fiecare fericirea unul alături de celălalt.

Am învățat că obiectele, oricât de scumpe, strălucitoare și exclusiviste ar fi, aduc cel mult o bucurie temporară, nicidecum fericire. Am descoperit că fericirea se naște din experiențe și mai ales din modul în care eu aleg să dau sens acelor experiențe.

Într-un final, am învățat că o să tot învăț despre fericire în fiecare zi și că o lecție învățată nu e nicidecum un sfârșit, ci deschide de fiecare dată ușa pentru lecția următoare. Am învățat că, oricâte cursuri aș ține și oricât coaching aș face, niciodată n-o să fiu mai mult decât o elevă în propria mea viață. Și sunt tare fericită cu asta.